StiripesurseȘtirile zileiUn avion cu 170 de pasageri, printre care cetăţeni americani şi...

Un avion cu 170 de pasageri, printre care cetăţeni americani şi britanici, a decolat de la Kabul spre Doha

Publicat:

Un zbor având la bord în jur de 170 de pasageri, printre care cetăţeni americani, britanici şi germani, a decolat vineri de la Kabul spre Doha, transmite Reuters, citând o oficialitate din Qatar, potrivit agerpres.

Zborul, al treilea închiriat destinat extragerilor din Afganistan spre Qatar de la sfâşitul operaţiunii haotice americane de evacuare, urma să aterizeze la Doha la ora 16.30 GMT.

Citește și : Narendra Modi împlineşte 71 de ani, iar autorităţile vor să vaccineze zeci de milioane de indieni de ziua lui

Printre pasageri se mai află cetăţeni din Belgia, Croaţia, Ţările de Jos şi Italia, însă oficialitatea nu a precizat dacă în avion se află şi afgani.

Pasagerii au fost transportaţi la aeroportul din Kabul într-un convoi organizat de Qatar după ce emiratul din Golf a ajuns la un acord de liberă trecere cu talibanii, noii conducători ai Afganistanului, a indicat responsabilul citat.


La Doha, pasagerii vor fi găzduiţi iniţial într-un centru unde se mai află afgani şi alte persoane evacuate.

Citește și : Italienii sunt de acord cu certificatul sanitar obligatoriu

Qatar s-a profilat ca un mediator cheie între Occident şi talibani. Emiratul este un aliat apropiat al Statelor Unite, găzduind cea mai mare bază americană din zona Orientului Mijlociu. Din 2013, este şi sediul biroului politic al talibanilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.