StiripesurseSocialUn bărbat a fost arestat pentru organizarea migrației ilegale

Un bărbat a fost arestat pentru organizarea migrației ilegale

Publicat:

Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, originar din municipiul Bălți, a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind bănuit de organizarea migrației ilegale.

Acuzatul ar fi constituit, împreună cu alți cetățeni moldoveni și ucraineni, o schemă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru migranți ucraineni, în scopul obținerii unui avantaj material ilicit. Din declarațiile cetățenilor ucraineni implicați, s-a stabilit că aceștia au achitat sume cuprinse între 3.000 și 9.000 de dolari SUA pentru serviciile ilegale prestate.

Citeşte şi: La alegerile de duminică vor fi ştampile noi, cu burete încorporat – Stiripesurse.md

Pe parcursul investigațiilor, s-a constatat că bărbatul ar fi săvârșit, în aceeași perioadă, alte trei cazuri similare de organizare a migrației ilegale.

În urma măsurilor întreprinse, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de Poliție Edineț, iar mijlocul de transport utilizat a fost indisponibilizat la sediul Direcției regionale Nord. Ulterior, Judecătoria Edineț, sediul Briceni, a dispus aplicarea măsurii preventive de arestare pentru un termen de 30 de zile.


Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă închisoare de 5–12 ani, amendă și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități timp de 3–5 ani.

Poliția de Frontieră, în colaborare cu Procuratura, își reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate migrația ilegală, contribuind la consolidarea securității naționale prin acțiuni concertate și cooperare instituțională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.