Un bărbat înarmat, fost militar, era căutat de poliţie duminică dimineaţa în Dordogne, în sud-vestul Franţei, după ce a tras asupra unor jandarmi chemaţi pentru o ceartă de familie, a anunţat prefectul departamentului Dordogne, Frederic Perissat, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.
“A avut loc o ceartă de familie în noaptea aceasta, cu un bărbat care era înarmat. Când jandarmeria a sosit la faţa locului, el a deschis focul. Am demarat operaţiuni de căutare a acestei persoane care este prin urmare înarmată”, a declarat prefectul la postul de radio France Bleu Perigord, precizând că bărbatul este “un fost militar, care se deplasează rapid”.
Citește și : Orfani, militari şi studenţi se ‘oferă voluntari’ să efectueze lucru manual în Coreea de Nord
Jandarmeria a informat la rândul său că bărbatul, de circa 30 de ani, fost concubin al unei tinere femei, a venit în jur de miezul nopţii la domiciliul ei “unde a exercitat violenţe asupra noului iubit al acesteia”. “Victima care a fugit a fost luată apoi în vizorul unei arme de foc. Fostul concubin a coborât pe străzile localităţii şi a declarat că îi va ataca pe jandarmi. El a tras în direcţia lor două focuri şi a avariat grav două vehicule ale jandarmeriei”, a relatat aceasta.
O sursă apropiată dosarului a declarat că “fosta sa iubită şi copiii săi sunt în siguranţă, recuperaţi de jandarmerie şi plasaţi într-un loc sigur”.
GIGN, unitate de elită a jandarmeriei franceze, a intervenit în localitatea Lardin-Saint-Lazare. Două elicoptere şi 210 jandarmi sunt angajaţi în operaţiune, a anunţat jandarmeria.
Citește și : Macron i-a adus un omagiu lui Nelson Mandela, primul preşedinte sud-african de culoare
Prefectul a cerut populaţiei “să rămână în locuinţe, să nu se deplaseze”.
“A fost stabilit un perimetru de securitate. Trebuie ca fiecare să stea acasă şi să aştepte ca operaţiunea să se încheie”, a declarat el.











