Un băieţel de 7 ani şi mama sa au murit după ce au căzut în Marea Baltică în timpul unei traversări cu feribotul din Polonia către Suedia, a anunţat vineri poliţia poloneză, potrivit agerpres.
Copilul şi mama sa, cetăţeni polonezi, au căzut în apă joi în timp ce călătoreau din Gdansk către Karlskrona, a declarat pentru postul polonez TVN24 un purtător de cuvânt al poliţiei.
Citește și : Franţa aprobă o adunare convocată de o organizaţie a opoziţiei iraniene
Potrivit salvatorilor suedezi, copilul a căzut peste bord, iar mama sa a sărit după el.
Corpurile celor doi pasageri au fost găsite în cursul serii, în timpul unei operaţiuni de căutare în zonă.
Joi seară, un reprezentant din cadrul Administraţiei Maritime Suedeze, Stefan Land, a declarat pentru agenţia de presă TT că cei doi fuseseră preluaţi de un elicopter şi transportaţi la spital, fără a preciza însă starea lor.
Pentru găsirea lor a fost demarat un amplu efort de salvare, la care au participat mai multe elicoptere şi nave NATO aflate în zonă, potrivit agenţiei TT.
Citește și : Putin, Prigojin și pericolul unui dezastru











