StiripesurseDiasporaUn deputat european ceh intră sub protecția poliției, după critici aduse...

Un deputat european ceh intră sub protecția poliției, după critici aduse premierului Andrej Babis

Publicat:

Un deputat european ceh a fost plasat sub protecţia poliţiei, după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluţie critică la adresa premierului Cehiei, Andrej Babis, a declarat preşedintele PE, David Sassoli, într-o scrisoare publicată marţi, potrivit dpa și agerpres.

În reacţia sa la rezoluţia adoptată în iunie de către Parlamentul European, premierul ceh Andrej Babis a spus că aceasta poate fi interpretată ca o ingerinţă în afacerile interne ale Cehiei.

Citește și: NATO aprobă planul de apărare pentru Polonia și țările baltice

Într-o scrisoare adresată lui Babis pe acest subiect, Sassoli şi-a exprimat “marea preocupare” faţă de atacurile la persoană” avându-i ca ţintă pe unii membri ai Comisiei pentru controlul bugetar având legătură cu acest caz.

Eurodeputatul respectiv este un delegat ceh, potrivit unor surse parlamentare.


O delegaţie a Parlamentului European s-a aflat recent într-o misiune în Cehia pentru a ancheta un presupus conflict de interese în privinţa premierului Babis. Şefa acestei delegaţii, Monika Hohlmeier (Partidul Popular European), formată din şase persoane care au vizitat Cehia în februarie, denunţase în iunie, în timpul dezbaterilor din PE, “presiunile enorme” suportate în cursul misiunii respective, potrivit AFP.

Comisia Europeană anchetează în prezent două proceduri pentru a stabili dacă fonduri europene destinate IMM-urilor au fost alocate în mod preferenţial unor companii ale lui Babis.

Rezoluţia, adoptată recent de Parlamentul European, este critică la adresa premierului ceh şi a încercat să-i interzică să negocieze bugetul UE din cauza posibilelor conflicte de interese.

În scrisoare, Sassoli a subliniat că rezoluţia relevă competenţele Parlamentului European ca autoritate bugetară şi că acesta va continua să îşi exercite funcţiile definite prin mandatul său.

Citește și: Facebook interzice o grupare violentă de extremă dreapta

Babis, aflat la conducerea guvernului ceh din 2017, este fondatorul unei vaste reţele de companii, care din anul respectiv sunt administrate de două fonduri fiduciare, pentru a se conforma legislaţiei cehe privind conflictele de interese.

Criticii săi, precum Transparency International, susţin că el este în continuare adevăratul beneficiar. Aceştia îl acuză pe Babis că beneficiază astfel de subvenţii din partea UE, întrucât în calitate de şef al guvernului are un cuvânt de spus cu privire la modul în care acestea sunt alocate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.