StiripesurseExterneUn fost gardian nazist va fi judecat în Germania

Un fost gardian nazist va fi judecat în Germania

Publicat:

Un fost gardian al unui lagăr de concentrare al SS, în vârstă de 92 de ani, va compărea începând din octombrie în faţa justiţiei germane pentru complicitate la mii de crime în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, relatează joi AFP, potrivit agerpres.

“Procesul va începe la 17 octombrie”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al tribunalului din Hamburg, care a confirmat o informaţie publicată de ziarul Die Welt. Acesta ar fi fără îndoială unul dintre ultimele procese împotriva unui fost militar sau gardian al unui lagăr nazist.

Citeşte şi: Trump a fost primit cu ostilitate în El Paso şi Dayton

Audierile vor fi restrânse la două pe săptămână şi cel mult două ore fiecare din cauza stării precare de sănătate a acuzatului, potrivit Die Welt.

Nonagenarul Bruno Dey a fost pus sub acuzare de parchetul din Hamburg la jumătatea lunii aprilie pentru că a contribuit la uciderea a 5.230 de prizonieri atunci când era gardian ”între august 1944 şi aprilie 1945” în lagărul Stutthof din nordul Poloniei, lângă Gdansk. Acuzatul avea 17 ani la acea vreme.


Sarcina acuzatului era să ”împiedice evadarea, revolta sau eliberarea prizonierilor” evrei din lagăr condamnaţi la moarte prin împuşcare în ceafă sau cu pesticid Zyklon B (folosit în camerele de gazare), potrivit acuzării. În consecinţă, el a fost o ”verigă în maşinăria morţii în cunoştinţă de cauză”, a adăugat parchetul.

Potrivit Die Welt, acuzatul a recunoscut în faţa procurorului că la acea vreme ştia ce se întâmplă în lagăr cu privire la camerele de gazare şi incinerarea cadavrelor, dar a explicat că nu putea fugi pentru că risca el însuşi să fie ucis.

Citeşte şi: Malta refuză pentru prima oară alimentarea unei nave umanitare

Aproape 65.000 de oameni au murit în lagărul din Stutthof, în principal evreice din ţări baltice şi Polonia. Acest lagăr a fost integrat în sistemul de exterminare a evreilor în iunie 1944.

La începutul lunii aprilie, procesul unui alt fost gardian al aceluiaşi lagăr nazist a fost oprit din cauza deteriorării stării de sănătate a acuzatului, în vârstă de 95 de ani.

În ultimii ani, Germania a judecat şi condamnat mai mulţi foşti membri ai SS pentru complicitate la omor, ilustrând severitatea crescută, dar tardivă, a justiţiei germane. Niciunul dintre aceşti condamnaţi nu a ajuns, însă, până acum în închisoare din cauza stării precare de sănătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.