StiripesurseExterneUn fost înalt gradat al armatei ruse, condamnat la şapte ani...

Un fost înalt gradat al armatei ruse, condamnat la şapte ani de detenţie pentru luare de mită

Publicat:

Fostul şef adjunct al Statului Major al armatei ruse, generalul-locotenent Vadim Şamarin, a fost condamnat joi la şapte ani de detenţie pentru primirea a 36 milioane de ruble (440.000 de dolari) ca mită, transmit Reuters şi AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Şamarin face parte dintr-o serie de responsabili inculpaţi în scandaluri de corupţie care au cuprins cele mai înalte eşaloane ale armatei ruse în ultimul an.

Inculpările semnalează voinţa preşedintelui Vladimir Putin de a lupta contra corupţiei, ineficienţei şi risipei în uriaşul buget militar al Rusiei, în timp ce războiul din Ucraina a intrat în al patrulea an.

Citeşte şi: Maia Sandu acuză Rusia că destabilizează R. Moldova: „Cei care își vând votul, își vând țara” – Stiripesurse.md

Potrivit Comitetului de Investigaţii rus, Şamarin (53 de ani) a luat mită 36 milioane de ruble între anii 2019 şi 2023 de la o fabrică din Urali care produce echipament de comunicaţii. În schimbul banilor primiţi, generalul a majorat valoarea contractelor atribuite de stat firmei respective.


Conform agenţiei Interfax, Şamarin a pledat vinovat la proces.

Din 2020, el era responsabil cu supervizarea Corpului de transmisiuni al armatei, care răspunde de comunicaţiile militare, inclusiv de asigurarea secretului semnalelor de comandă pe câmpul de luptă.

Tribunalul i-a retras gradul şi i-a interzis timp de şapte ani exercitarea unei funcţii publice.

Seria de scandaluri – cea mai mare care a afectat armata rusă de mulţi ani – include procesele penale împotriva foştilor miniştri adjuncţi ai apărării Timur Ivanov, Pavel Popov şi Dmitri Bulgakov.

În cel mai recent dosar, fostul guvernator al regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a fost arestat miercuri şi acuzat de fraudare de fonduri alocate pentru construirea apărării de-a lungul graniţei cu Ucraina.

Smirnov era guvernator al regiunii atunci când trupele ucrainene au lansat incursiunea în Kursk în august.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atenție! Trafic intens la PVFI Sculeni

La această oră, în PVFI Sculeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport, atenționează Serviciul Vamal. Citește și: Un drum din Strășeni...

Șefa statului sugerează implicarea Rusiei în blocajul alegerilor din Găgăuzia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că blocajul legat de alegerile regionale din Găgăuzia nu este cauzat de probleme tehnice sau juridice majore și...

Potop la Greblești. Oamenii nu au nici apă de apă potabilă

Ploile au lăsat în urmă un adevărat dezastru la Greblești, raionul Orhei. Citește și: Un drum din Strășeni rămâne, în continuare, blocat Jurnaliștii TV8 au discutat...

Invazie de gândaci într-un cămin UTM. Administrația: Situația ne este cunoscută

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) spune că este la curent cu situația sanitară din căminul Colegiului UTM, după ce în mediul online au apărut...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.