StiripesurseDiasporaUn fost ministru al lui Erdogan îşi face un partid concurent

Un fost ministru al lui Erdogan îşi face un partid concurent

Publicat:

Un fost ministru al economiei şi şef al diplomaţiei turce şi-a lansat oficial miercuri propriul partid politic, în speranţa de a-i atrage pe adepţii dezamăgiţi ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, care conduce Turcia din 2003, informează AFP, potrivit agerpres.

Ali Babacan, în vârstă de 52 de ani, şi-a prezentat noua formaţiune, Partidul Democraţiei şi Progresului (Deva, “remediu” în turcă), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Ankara.

Citeşte şi: Un ministru britanic a fost infectat cu coronavirus

El a pledat cu acest prilej pentru o nouă constituţie care să întărească separarea puterilor în stat, slăbite după trecerea la sistemul prezidenţial, în 2018, şi pentru reforme economice şi extinderea libertăţilor.

“A venit ora democraţiei, a venit ora progresului. Suntem împotriva discursurilor polarizatoare şi ameninţătoare”, a spus Babacan, într-un atac voalat la adresa lui Erdogan, căruia oponenţii îi reproşează un stil brutal, notează AFP.


Ali Babacan, respectat pe pieţe datorită stabilităţii economiei turce în perioada când s-a aflat la conducerea Ministerului economiei (2002-2007), a devenit ulterior ministru de externe, apoi vicepremier, iar anul trecut a demisionat din AKP (Partidul Justiţiei şi dezvoltării, partidul islamo-conservator al lui Erdogan), din cauza “profundelor divergenţe” cu conducerea acestei formaţiuni.

Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU aprobă acordul între SUA şi talibani

Este mai cunoscut pentru profilul său tehnocrat şi tonul moderat decât pentru carismă şi calităţi oratorice, dar experienţa sa în chestiuni economice i-ar putea atrage pe o parte din alegătorii dezamăgiţi de AKP, în condiţiile în care Turcia trece printr-o perioadă dificilă, cu o liră instabilă şi inflaţie şi şomaj ridicate.

Lansarea Deva riscă să creeze noi fisuri în mişcarea islamo-conservatoare din Turcia, după ce în decembrie fostul premier şi ministru de externe Ahmet Davutoglu şi-a lansat propria formaţiune, Partidul Viitorului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.