StiripesurseDiasporaUn fost ministru din minoritatea sârbă din Kosovo, condamnat la închisoare...

Un fost ministru din minoritatea sârbă din Kosovo, condamnat la închisoare pentru critici la adresa intervenţiei NATO

Publicat:

Un fost ministru al minorităţii sârbe din Kosovo a fost condamnat joi la doi ani de închisoare pentru că a minimalizat violenţele care au determinat NATO să bombardeze forţele sârbe în timpul războiului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ivan Teodosijevic, care a fost ministru al administraţiei locale, a făcut aceste remarci cu prilejul unei manifestaţii de protest împotriva campaniei de bombardamente a Alianţei Nord-Atlantice, organizată în martie cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la evenimente.

Citește și : Pelosi cere OFICIAL redactarea actului actul de acuzare împotriva lui Trump

Tribunalul l-a condamnat pentru că “a declarat că mobilul agresiunii împotriva Serbiei a fost o aşa-zisă catastrofă umanitară în Kosovo” în timpul războiului pentru independenţă.

În verdictul său, tribunalul consideră că fostul ministru, identificat prin iniţialele I.T., a abuzat de autoritatea sa şi “a incitat deliberat la ură publică” şi la “diviziune” între comunităţile din Kosovo.


Ivan Teodosijevic, care era unul dintre cei doi miniştri sârbi din fostul guvern al prim-ministrului Ramush Haradinaj, poate face apel la verdict.

El a fost demis la puţin timp după demonstraţie, pentru remarci similare pe Facebook.

Circa 120.000 de sârbi trăiesc în Kosovo, a cărei populaţie de 1,8 milioane de locuitori este în mare majoritate albaneză.

Minoritatea sârbă este în mare parte ostilă independenţei Kosovo autoproclamate în 2008, dar Constituţia le garantează minorităţilor dreptul de a fi reprezentate în guvern.

Citește și : Navă atacată de piraţi, în largul Nigeriei. 19 marinari au fost răpiți

În 1999, la finalul celor 11 săptămâni de bombardamente, campania NATO l-a constrâns pe omul forte de la Belgrad, Slobodan Milosevic, să-şi retragă trupele din Kosovo.

Această retragere a pus capăt ultimului dintre conflictele care au dus la dezintegrarea fostei Iugoslavii. El s-a soldat cu peste 13.000 de morţi, dintre care în jur de 11.000 de kosovari albanezi şi 2.000 de sârbi. Aproape un milion de refugiaţi au plecat în Albania şi Macedonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.