StiripesurseȘtirile zileiUn fost redactor-şef al Apple Daily, arestat la Hong Kong

Un fost redactor-şef al Apple Daily, arestat la Hong Kong

Publicat:

Un fost redactor-şef al Apple Daily, tabloidul pro-democraţie hăituit până a fost nevoit recent să închidă, a fost arestat miercuri dimineaţa, a anunţat poliţia, într-un context în care puterea încearcă să-şi reimpună controlul asupra mass-media în această fostă colonie britanică, notează AFP, potrivit agerpres

Într-un comunicat, poliţia a anunţat arestarea unui fost redactor-şef în vârstă de 51 de ani, pentru “înţelegere secretă cu forţele străine”, infracţiune prevăzută în noua lege asupra securităţii naţionale pe care Beijingul a impus-o anul trecut pe teritoriul său semiautonom.

Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

O sursă din poliţie a precizat pentru AFP că persoana arestată este Lam Man-chung. El este al nouălea angajat al Apple Day care a fost arestat în baza legii asupra securităţii naţionale.

După arestarea mai multor responsabili ai săi şi îngheţarea bunurilor, tabloidul, care s-a făcut remarcat pentru criticile sale la adresa guvernului chinez şi a executivului local alineat Beijingului, a fost constrâns să-şi suspende activitatea după 26 de ani de existenţă, publicând pe 24 iunie ultimul său număr.


Lam a fost redactorul-şef al acestei ultime ediţii.

Autorităţile acuză cotidianul că a susţinut apeluri la sancţiuni internaţionale împotriva Chinei, o luare de poziţie pasibilă de acum de urmăriri penale în virtutea noii legi.

Proprietarul publicaţiei, magnatul Jimmy Lai, 73 de ani, este în prezent în detenţie şi a fost inculpat pentru înţelegere secretă cu forţe străine.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

Închiderea publicaţiei constituie unul dintre evenimentele care a făcut ca săptămâna trecută Asociaţia Jurnaliştilor din Hong Kong (HKJA), principalul sindicat al jurnaliştilor hong-konghezi, să afirme că libertatea presei a fost “făcută praf” în fosta colonie britanică.

“Anul trecut a fost în mod incontestabil cel mai rău an pentru libertatea presei”, a declarat preşedintele HKJA, Ronson Chan, în marja prezentării raportului anual al organizaţiei.

O mie de angajaţi ai grupului Lai şi-au pierdut locul de muncă, printre care 700 de jurnalişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.