StiripesurseDiasporaUn fost vicecancelar conservator avertizează: 'Austria se îndreaptă spre o democrație...

Un fost vicecancelar conservator avertizează: ‘Austria se îndreaptă spre o democrație autoritară’

Publicat:

Actualul guvern de dreapta al Austriei îndeplineşte toate criteriile populismului şi se îndepărtează de modelul unei societăţii deschise, a acuzat miercuri fostul vicecancelar Reinhold Mitterlehner (foto), potrivit agenţiei dpa, transmite și agerpres.

‘Ne aflăm pe un drum problematic de la o democraţie liberală către una autoritară’, a declarat Reinhold Mitterlehner, fost lider al conservatorilor, cu ocazia prezentării autobiografiei sale.

Citește și: UE ‘regretă profund’ măsurile luate de americani împotriva Cubei

Declaraţiile constituie critică cea mai dură şi de cel mai înalt nivel din interiorul Partidului Poporului (OeV, conservator) la adresa cancelarului Sebastian Kurz de când acesta l-a înlăturat pe Mitterlehner în 2017, a prelat conducerea partidului şi a pus capăt coaliţiei de centru cu social-democraţii.

Actualul guvern de coaliţie între OeV şi Partidul Libertăţii (FPOe, extremă dreapta) a adoptat politici ‘inumane şi cinice’ faţă de refugiaţi, cum ar fi redenumirea centrelor de primire drept ‘centre de plecare’ sau propunerea unui salariu orar de numai 1,50 euro pentru refugiaţi, a mai arătat Mitterlehner.


Potrivit fostului vicecancelar, guvernul actual nu este populist doar pentru că îi prezintă pe străini ca duşmani, dar şi din cauza lipsei de respect arătate faţă de independenţa justiţiei, faţă de media şi faţă de democraţia parlamentară.

Citește și: Conservatorii canadieni au câștigat alegerile din Alberta

‘Este îngrijorător că toată lumea priveşte în tăcere’ cum guvernul înaintează pe acest drum, a mai spus fostul lider conservator.

Mitterlehner a atras atenţia că sprijinul puternic din partea opiniei publice în favoarea guvernului nu reprezintă o măsură a calităţii acestuia.

‘Dacă ar fi aşa, ar trebui să etichetăm politicile dlui Erdogan, dlui Kaczynski, dlui Orban sau dlui Trump drept o muncă excelentă, de înaltă calitate’, a remarcat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.