StiripesurseExterneUn fost viceministru rus al apărării condamnat pentru corupţie doreşte să...

Un fost viceministru rus al apărării condamnat pentru corupţie doreşte să lupte în Ucraina pentru a scăpa de închisoare

Publicat:

Un fost viceministru rus al apărării, Timur Ivanov, condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupţie, este dispus să lupte pe frontul din Ucraina pentru a scăpa de detenţie, a declarat miercuri unul dintre avocaţii săi, relatează agenţia EFE.

“Timur Ivanov a afirmat că este într-adevăr dispus să desfăşoare misiuni de luptă în cadrul oricărei unităţi de asalt ruseşti în zona de operaţiuni speciale”, iar intenţia sa este “absolut sinceră şi lipsită de constrângeri”, a spus avocatul, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Timur Ivanov a fost condamnat în iulie la 13 ani de închisoare pentru o deturnare de fonduri de peste 216 milioane de ruble (echivalentul a circa 2,7 milioane de dolari), într-o afacere legată de achiziţionarea a două feriboturi pentru strâmtoarea Kerci, care separă Rusia de peninsula Crimeea anexată, şi extragerea a peste 3,9 miliarde de ruble (circa 50 de milioane de dolari) din banca Interkommerţ.

Fostul viceministru al apărării, în atribuţiile căruia intrau chestiunile ce privesc construcţiile şi era un colaborator apropiat al fostului ministru Serghei Şoigu, a fost arestat pe 23 aprilie 2024 pentru corupţie, imediat după o reuniune a conducerii militare ruse prezidate de Şoigu, care a fost înlocuit în mai anul trecut de Andrei Belousov în postul de ministru al apărării.


După realegerea preşedintelui Vladimir Putin anul trecut a fost lansată o acţiune de epurare în rândul comandanţilor militari şi a altor înalţi oficiali ruşi suspectaţi de corupţie, care a implicat o restructurare profundă a Ministerului Apărării.

Tot anul trecut, popularul general Ivan Popov – cunoscut sub numele de “Spartanul” şi foarte respectat în rândul militarilor ruşi -, condamnat şi el pentru corupţie, a cerut să fie trimis pe front în Ucraina pentru a nu executa o pedeapsă cu închisoarea, dar justiţia rusă i-a respins cererea, pe care o trimisese prin scrisoare lui Putin.

Generalul Popov a devenit celebru nu din cauza dosarului de corupţie, ci mai devreme, când a fost scursă pe internet o înregistrare video în care le spunea subordonaţilor săi că este hărţuit de conducerea militară rusă pentru că spune adevărul despre situaţia dificilă a trupelor ruse pe frontul ucrainean. După apariţia înregistrării el a fost trimis în Siria, dar ulterior a fost rechemat în ţară şi arestat.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Recrutarea de deţinuţi din închisorile ruseşti a fost iniţiată de gruparea paramilitară Wagner, care până la rebeliunea eşuată condusă în iunie 2023 de liderul ei Evgheni Prigojin (decedat în august acelaşi an într-un misterios accident aviatic) a avut un rol central pe frontul din Ucraina.

Acest model al transformării deţinuţilor în soldaţi a fost preluat între timp şi de Ucraina, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat în mai anul trecut o lege care permite eliberarea condiţionată a deţinuţilor dispuşi să meargă pe front pentru a lupta în războiul cu Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.