StiripesurseȘtirile zileiUn fost vicepreședinte congolez, achitat de CPI, cere 68 de milioane...

Un fost vicepreședinte congolez, achitat de CPI, cere 68 de milioane de euro despăgubiri

Publicat:

Fostul vicepreşedinte congolez Jean Pierre Bemba, care a fost achitat în iunie anul trecut de Curtea Penală Internaţională (CPI) de crime de război şi crime împotriva umanităţii, după aproape 10 ani de detenţie, cere peste 68 de milioane de euro despăgubiri, a anunţat luni avocatul său, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit apărării, bunurile lui Bemba, între care şapte avioane şi trei vile în Portugalia, au fost “pur şi simplu lăsate în paragină” în timp ce acesta se afla în spatele gratiilor la Haga, unde este sediul CPI.

Citește și : Consiliul Europei acuză Rusia de tortură în Cecenia

Spre surprinderea generală, fostul şef de stat a fost achitat vara trecută de acuzaţiile de crime, violuri şi jafuri comise în Republica Centrafricană de miliţia sa, în perioada octombrie 2002-martie 2003, fiind totuşi condamnat pentru corupere de martori în cadrul procesului împotriva sa.

“Un om nevinovat a pierdut 10 ani din viaţă”, a subliniat avocatul lui Bemba, Peter Haynes, într-un document remis CPI.


Fostul vicepreşedinte s-a întors în ţara sa după achitare, dar condamnarea pentru corupere de martori l-a împiedicat să ia parte la cursa pentru preşedinţia Republicii Democratice Congo, în decembrie.

Avocaţii săi au insistat într-o conferinţă de presă la Haga că solicitarea de despăgubiri de 68 de milioane de euro reprezintă “ceva mai puţin de jumătate din bugetul anual al Curţii”.

Dacă va beneficia de totalitatea sumei solicitate, Jean Pierre Bemba este dispus să acorde 22 de milioane de euro victimelor, “ca reparaţii către populaţia Republicii Centrafricane”, a menţionat Haynes.

Cererea de despăgubiri pentru fostul vicepreşedinte congolez vine în contextul în care serviciile procuraturii CPI, fondată în 2002 pentru judecarea celor mai grave crime comise pe plan mondial, sunt fragilizate de achitarea acestuia anul trecut, urmată de cea a fostului preşedinte al Cote d’Ivoire, Laurent Gbagbo, în ianuarie a.c.

Laurent Gbagbo, primul şef de stat remis CPI, a fost judecat pentru crime comise în timpul crizei post-electorale din 2010-2011, provocată de refuzul său de a-i ceda puterea rivalului său, actualul preşedinte ivorian Alassane Ouattara. Cele cinci luni de violenţe au lăsat în urmă peste 3.000 de morţi. În ianuarie, CPI a decis, cu majoritate, că “acuzarea nu a reuşit să demonstreze că a existat un plan de menţinere a lui Gbagbo la putere, plan care să includă comiterea de crime împotriva civililor”.

Citește și : Theresa May se deplasează la Strasbourg pentru a încerca să finalizeze un acord privind Brexit

Toate încercările anterioare ale Curţii de a judeca personalităţi politice de prim-rang, majoritatea din Africa, au întâmpinat obstacole. În 2015 a fost achitat şi preşedintele kenyan Uhuru Kenyatta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.