StiripesurseȘtirile zileiUn general în retragere preia frâiele pentru reconstrucţia Valenciei

Un general în retragere preia frâiele pentru reconstrucţia Valenciei

Publicat:

Guvernul regional din Valencia, Spania, a însărcinat marţi un general în retragere cu organizarea lucrărilor de reconstrucţie în municipalităţile devastate de tragicele inundaţii din 29 octombrie, numindu-l în fruntea unei noi vicepreşedinţii dedicate acestei sarcini, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Generalul de corp de armată José Gan Pampols “va fi vicepreşedinte al guvernului valencian pentru redresarea economică şi socială”, a anunţat într-un comunicat executivul regional, criticat pentru gestionarea descrisă drept haotică a intemperiilor.

Citeşte şi: Guvernul oferă garanții de stat pentru procurorii și judecători cu dosare complexe – Stiripesurse.md

Această vicepreşedinţie nou creată va fi responsabilă de “centralizarea tuturor acţiunilor” guvernului regional pentru “redresare şi normalizare economică şi socială” în localităţile afectate de inundaţiile soldate cu 227 de morţi, dintre care 219 în regiunea Valencia.

Lui îi va reveni, de asemenea, elaborarea unui “plan de protecţie” care să permită regiunii Valencia “să facă faţă” posibilelor noi “dezastre naturale care ar putea pune în pericol populaţia”, se precizează în comunicat.


Numirea acestui general de armată vine la o zi după o primă remaniere în cadrul guvernului regional din Valencia, condus de conservatorul Carlos Mazon, odată cu numirea unei noi responsabile pentru Industrie şi Turism.

Născut în 1958, Francisco José Gan Pampols a condus în timpul carierei sale Academia Generală Militară din Zaragoza şi ulterior Centrul de Informaţii al Forţelor Armate (Cifas). Totodată, el a participat la misiuni de menţinere a păcii în fosta Iugoslavie şi în Afganistan.

Carlos Mazon a recunoscut vineri că au existat “erori” în gestionarea inundaţiilor dramatice de luna trecută şi a prezentat “scuzele” sale pentru întârzierile în ajutorarea sinistraţilor. Liderul conservator a exclus, însă, o demisie în această etapă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.