StiripesurseDiasporaUn incendiu de pădure a izbucnit în insula Evia din Grecia;...

Un incendiu de pădure a izbucnit în insula Evia din Grecia; sute de persoane au fost evacuate

Publicat:

Circa 500 de persoane au fost evacuate din insula Evia, în apropiere de Atena, în urma unor incendii violente izbucnite duminică, la mai puţin de o lună de la cele mai distrugătoare incendii de pădure din istoria Greciei, care au provocat moartea a cel puţin 90 de persoane, potrivit AFP, scrie agerpres.

Localităţile Kontodespoti şi Stavros au fost evacuate ca măsură de precauţie, a anunţat guvernul, criticat aspru de opoziţie pentru felul în care a gestionat dezastrul de la sfârşitul lunii iulie.

Citește și : Nouă morți şi 15 răniți într-un incendiu la un spital din Taiwan

”Toate efectivele regionale au fost transferate” către zona sinistrată, a declarat pentru agenţia de presă ANA ministrul Agriculturii, Vangelis Apostolou, care s-a deplasat la faţa locului.

Circa 250 de pompieri şi 62 de autospeciale pentru stingerea incendiilor au fost trimise în regiunea situată la 90 de kilometri nord de Atena.


Un număr de 94 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul care a devastat, în data de 23 iulie, regiunea situată la est de Atena, distrugând staţiunea balneară Mati. Peste 30 de persoane sunt încă spitalizate.

Citește și : Comisarul european Vera Jourova cere României să reconsidere legislația în domeniul judiciar

Guvernul grec i-a înlocuit din funcţii pe şefii poliţiei şi pompierilor după demisia ministrului care se ocupa de ordinea publică.

Partidele de opoziţie au acuzat guvernul că nu a avertizat populaţia în legătură cu pericolul, că nu a dat dispoziţiile necesare pentru o eventuală evacuare a cetăţenilor şi că ar fi încercat să ascundă, timp de mai multe ore, proporţiile dezastrului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.