StiripesurseDiasporaUn jurnalist al agenţiei naţionale de presă din Turcia concediat după...

Un jurnalist al agenţiei naţionale de presă din Turcia concediat după o întrebare incomodă

Publicat:

Un jurnalist al agenţiei naţionale de presă din Turcia, Anadolu, a fost concediat vineri după ce a pus o întrebare în legătură cu acuzaţiile deranjante făcute de un şef mafiot împotriva puternicului ministru de interne, notează AFP, potrivit agerpres

De trei săptămâni, Turcia trăieşte în ritmul înregistrărilor video postate pe YouTube de Sedat Peker, figură a lumii interlope exilate în străinătate, în care acuză membri ai guvernului şi partidului AKP aflat la conducere de diferite infracţiuni şi de corupţie.

Citește și : Certificatul verde digital al UE ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie

Într-unul dintre aceste videoclipuri, Sedat Peker a susţinut că ministrul de interne Süleyman Soylu l-a protejat şi l-a avertizat cu privire la deschiderea unei anchete împotriva sa anul trecut pentru a-i permite să fugă din Turcia înainte de a fi arestat.

Presat de opoziţie să demisioneze, Süleyman Soylu, unul dintre cei mai puternici membri ai guvernului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a respins afirmaţiile lui Sedat Peker.


În acest context, un jurnalist de la agenţia de presă Anadolu a stârnit rumoare vineri seară cerând o reacţie asupra acestei afaceri într-o conferinţă de presă a miniştrilor industriei, Mustafa Varank, şi agriculturii, Bekir Pakdemirli.

Sub privirile uluite ale celor doi demnitari, reporterul Musab Turan a întrebat dacă guvernul are un plan pentru a face faţă scandalului şi a apreciat că ministrul Soylu este o persoană al cărei “nume este asociat cu greşeli morale grave”, exprimându-şi “ruşinea” pentru acesta.

O înregistrare video a scenei în cauză s-a răspândit fulgerător pe reţelele sociale.

În faţa acestei polemici, agenţia Anadolu a anunţat rapid într-un comunicat concedierea angajatului său, acuzându-l că a încălcat “principiile jurnalistice” şi a făcut “propagandă politică”.

“Am sesizat un procuror pentru ca o anchetă să fie efectuată cu scopul de a verifica dacă (jurnalistul) aparţine unui grup terorist”, a transmis Anadolu.

Citește și : Talibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

“Cei care vor să submineze respectabilitatea statului nostru vor plăti preţul”, a avertizat pe Twitter directorul de comunicare al preşedinţiei Turciei, Fahrettin Altun.

Scandalul a mulţumit cel puţin o persoană: Sedat Peker, “naşul” mafiei, a postat videoclipul conferinţei de presă pe canalul său de YouTube, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.