Scoicile şi alte specii de moluşte se confruntă cu o creştere a acidităţii oceanelor care le afectează cochiliile din carbonat de calciu, iar un laborator francez încearcă să găsească soluţii pentru adaptarea stridiilor la un mediu acvatic cu o aciditate mai mare, transmite luni AFP.
“Uitaţi-vă, cât de albe au devenit: aciditatea a mâncat cochiliile”, arată biologul Fabrice Pernet, ţinând în mână o pungă cu stridii tinere. În laboratorul său de pe coasta Bretaniei (vestul Franţei), el testează soluţii pentru a ajuta stridiile să se adapteze acidificării oceanelor, potrivit stiripesurse.
Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova
În laboratorul său de pe malul mării, cuibărit între două stânci pe o peninsulă, Fabrice Pernet, cercetător la Institutul Francez pentru Cercetări Oceanice (Ifremer), studiază măsuri de adaptare la problema dioxidului de carbon care se dizolvă în apa marină şi-i modifică pH-ul.
Apa de mare devine mai acidă şi, prin urmare, mai corozivă, complicând viaţa şi creşterea organismelor calcaroase (stridii, crabi, arici de mare, homari, corali etc.).
“Acidificarea tinde să acţioneze ca o boală cronică”, rezumă pentru AFP Sarah Cooley, chimist marin şi fost director al Programului de monitorizare a acidificării oceanelor din cadrul Administraţiei Naţionale Oceanografice din SUA (NOAA).
Aciditatea oceanelor, care variază foarte mult în funcţie de locaţie şi anotimp, a crescut deja cu 30% de la revoluţia industrială.
Peste 10.000 de articole ştiinţifice au demonstrat consecinţele nocive ale acidificării asupra acvaculturii şi ecosistemelor, consecinţe care sunt şi mai grave într-un ocean care se încălzeşte şi este din ce în ce mai dezoxigenat.
După ce a observat creşterea încetinită a stridiilor în apa mai acidă, biologii studiază acum potenţialele beneficii ale unei strategii de a combate aceste efecte negative prin creşterea algelor marine şi a stridiilor laolaltă, o practică deja testată în China. Timp de două luni, stridiile în formă de cupă au fost împărţite în mod egal în bazine umplute cu apă de mare acidificată (pH 7,5) sau apă ambientală (pH 8,1), unele însoţite de alge roşii sau brune, iar altele în absenţa algelor.
Pentru a obţine apă acidificată, o mică ţeavă introduce CO2 în apa de mare pompată lângă laborator. Într-un experiment anterior, algele, care absorb CO2, au ajutat stridiile să compenseze parţial efectul negativ al acidităţii asupra creşterii lor, potrivit cercetătorului.
De data aceasta, s-a decis introducerea unui herpesvirus în rezervoare pentru a vedea cum se răspândeşte boala, în apă acidificată sau ambientală, şi cu sau fără alge.
“Stridiile Cupid pot face faţă acidităţii, dar aceasta le costă multă energie. Nu vor putea folosi această energie atunci când se confruntă cu un agent patogen”, explică Pernet.
Prin urmare, cercetătorii se aşteaptă să observe o mortalitate mai mare a stridiilor în apa acidificată. Algele ar putea compensa parţial acest fenomen, deoarece “îmbunătăţesc microbiota stridiilor” şi astfel le cresc rezistenţa la virus, potrivit lui Pernet.
Acest tip de studiu “este foarte promiţător”, spune Sarah Cooley. “Acest concept are un mare potenţial pentru acvacultură. Este interesant şi încurajator”.
