StiripesurseDiasporaUn meteorit s-a aflat probabil la originea fenomenului luminos de pe...

Un meteorit s-a aflat probabil la originea fenomenului luminos de pe cerul Kievului

Publicat:

Flashul care a luminat miercuri seară cerul Kievului, declanşând o alertă antiaeriană, s-a datorat probabil unui meteorit, a declarat joi agenţia spaţială ucraineană, pista căderii unui satelit şi cea a unui sistem de armament fiind excluse, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Nu putem identifica exact obiectul. Ipoteza noastră este că este un meteorit, dar ne lipsesc datele pentru a stabili natura exactă”, a declarat pentru France Presse şeful adjunct al centrului de control al agenţiei spaţiale a Ucrainei, Igor Kornienko.

Citeşte şi: Fostul preşedinte peruan va fi închis în SUA înainte de extrădare – Black News

“Instrumentele de observare au înregistrat o explozie puternică, noi am înregistrat-o şi am stabilit unde a avut loc” pe cer, a adăugat el.

Potrivit acestuia, agenţia nu a putut “evalua dimensiunea” corpului care a pătruns în atmosfera Pământului, provocând fulgerul. Pe de altă parte, acesta nu a lovit solul.


“Conform datelor noastre, nu a ajuns pe Pământ, nu a existat niciun impact, dat fiind că nu există date seismice”, a explicat Kornienko.

Puţin mai devreme, administraţia militară a capitalei Ucrainei a recunoscut că s-a înşelat cu o zi înainte afirmând că fenomenul ar fi fost cauzat de căderea unui satelit NASA, ceea ce agenţia spaţială americană infirmase la rândul ei.

“Le revine experţilor să afle ce a fost exact”, a indicat Serghei Popko, şeful administraţiei militare a oraşului, pe Telegram.

“Cel mai important lucru este siguranţa Kievului şi a locuitorilor săi. Nu a fost un atac cu rachete şi apărarea noastră antiaeriană nu şi-a folosit armele”, a precizat el.

Videoclipuri virale

Fenomenul a dus totuşi la declanşarea scurtă a unei alerte antiaeriene.

Locuitorii Kievului, departe de a ceda în faţa panicii şi obişnuiţi cu alertele antiaeriene şi bombardamentele ruseşti, s-au repezit miercuri seară pe reţelele de socializare pentru a difuza imagini cu mingea de foc care a luminat cerul în jurul orei 19.00 GMT, miercuri seară. Aceştia au redistribuit, de asemenea, meme-uri şi videoclipuri umoristice pe tema sosirii extratereştrilor şi a războiului împotriva Rusiei.

Citeşte şi: Ungaria va permite tranzitul cerealelor din Ucraina dar îşi va proteja fermierii – Black News

În imaginile camerelor de videosupraveghere postate pe reţelele de socializare, se poate vedea o minge gigantică de lumină coborând şi apoi explodând.

La scurt timp după fulger, administraţia militară de la Kiev indicase că acesta s-a datorat, fără îndoială, “căderii unui satelit al NASA pe Pământ”, deoarece agenţia americană a evocat la începutul săptămânii că satelitul Rhessi, cântărind aproximativ 300 de kg, urma să revină miercuri în atmosferă, la o oră nedeterminată.

Însă, într-un comunicat pentru AFP, NASA a afirmat că respectivul satelit nu a intrat în atmosferă în momentul când a fost observat fenomenul luminos deasupra Kievului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.