StiripesurseȘtirile zileiUn mexican a fost executat în SUA pentru că şi-a omorât...

Un mexican a fost executat în SUA pentru că şi-a omorât în bătaie soţia şi doi dintre copii

Publicat:

Statul american Texas a executat un mexican condamnat la moarte în Statele Unite în 1993, deşi mai multe voci s-au făcut auzite în străinătate pentru a denunţa o încălcare a dreptului internaţional, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Roberto Moreno Ramos, în vârstă de 64 de ani, a fost executat cu injecţie letală la penitenciarul din Huntsville.

Citeşte şi: Americanii se tem că ar putea pierde un război în faţa Rusiei sau a Chinei

El fusese condamnat la pedeapsa capitală după ce şi-a omorât în bătaie soţia şi doi dintre copii în vârstă de 3 şi 7 ani, în 1992. Crima a avut loc în oraşul Progreso, aproape de graniţa mexicană, unde familia trăia de ani de zile. Bărbatul a ascuns cadavrele sub podeaua de la baie. Trei zile mai târziu Moreno Ramos s-a căsătorit cu amanta lui, care nu ştia că bărbatul era însurat. Cele trei cadavre au fost descoperite după două luni.

Timp de 25 de ani cât a fost închis, avocaţii săi au încercat fără succes să facă apel la sentinţă, susţinând că el suferea de tulburare bipolară şi leziuni cerebrale.


Autorităţile mexicane şi activişti pentru drepturile omului au denunţat cu regularitate faptul că bărbatul nu a beneficiat de asistenţa juridică a consulatului său, un drept garantat de Convenţia de la Geneva din 1963 semnată de Statele Unite.

Această execuţie constituie o “încălcare flagrantă a drepturilor omului şi a dreptului internaţional”, a acuzat luni guvernul mexican.

Experţi ai ONU au considerat-o “arbitrară”, în timp ce Comisia interamericană pentru drepturile omului a cerut Texasului “să-şi respecte obligaţiile internaţionale în domeniul drepturilor omului”.

Citeşte şi: Donald Tusk anunţă un summit pentru oficializarea acordului dintre UE şi Marea Britanie

În 2003, guvernul mexican a sesizat justiţia internaţională în cazul lui Roberto Moreno Ramos şi al altor cincizeci de cetăţeni ai săi condamnaţi la moarte în Statele Unite.

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga a decis că drepturile lor consulare au fost încălcate şi a dispus revizuirea dosarelor.

Dar Curtea Supremă a Statelor Unite a hotărât în 2008 că statele americane nu sunt obligate să pună în aplicare deciziile CIJ.

De atunci, cinci mexicani au fost executaţi, toţi în Texas, potrivit Centrului de informaţie american privind pedeapsa cu moartea (DPIC).

Statele Unite au efectuat 20 de execuţii de la începutul anului, dintre care zece în Texas.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.