StiripesurseȘtirile zileiUn miliard de euro în Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, România, Slovacia...

Un miliard de euro în Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, România, Slovacia şi Slovenia pentru finanţarea unor investiţii

Publicat:

Comisia Europeană a anunţat miercuri că Fondul European de Investiţii (FEI) va furniza grupului UniCredit două garanţii, în valoare de 370 milioane de euro, pentru majorarea investiţiilor efectuate de IMM-uri şi şapte state membre UE: Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, România, Slovacia şi Slovenia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, preluat de agerpres.

Aceste garanţii vor permite UniCredit să acorde împrumuturi în condiţii favorabile către 2.500 IMM-uri şi întreprinderi de dimensiune intermediară (mid-caps) din Europa şi să mobilizeze investiţii de aproximativ un miliard de euro pentru sprijinirea economiei. Resursele vor fi în principal dedicate investiţiilor care contribuie la tranziţia verde şi digitală, dar şi pentru a stimula domeniul cultural, educaţional şi social.

Citeşte şi: Patru morţi şi mai mulţi răniţi într-un atac asupra unei sinagogi din Tunisia

Tranzacţiile sunt sprijinite de programul InvestEU.

Ca parte a strategiei UniCredit de împrumuturi verzi, creditele vor fi acordate şi asociaţiilor de gestionare a locuinţelor şi persoanelor individuale pentru investiţii în eficienţa energetică şi energie regenerabilă în clădirile rezidenţiale, precum şi pentru promovarea dezvoltării mobilităţii sustenabile.


Citeşte şi: Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală – Black News

“InvestEU este un instrument cheie pentru sprijinirea IMM-urilor şi întreprinderilor de dimensiune intermediară (mid-caps) din Europa. Datorită acestui acord, afacerile din Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, România, Slovacia şi Slovenia îşi vor putea accelera tranziţia către o economie mai verde şi mai digitală, de exemplu cu investiţii în eficienţa energetică a clădirilor rezidenţiale. Suntem mândri să acordăm sprijinul necesar afacerilor din aceste state pentru îndeplinirea obiectivelor lor şi crearea de locuri de muncă”, a declarat comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Tiraspolul a prelungit starea de urgență în economie

Starea de urgență în economia Transnistriei a fost prelungită până pe 17 iulie. O astfel de decizie a fost luată miercuri de Consiliul Suprem. Consiliul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.