StiripesurseȘtirile zileiUn militar american pregătea atentate jihadiste în inima New York-ului

Un militar american pregătea atentate jihadiste în inima New York-ului

Publicat:

Un militar american a fost inculpat marţi pentru complicitate la presupuse pregătiri ale Statului Islamic (ISIS) pentru un atac asupra unor obiective importante din New York, inclusiv muzeul în memoria atentatelor de la 11 septembrie 2001, informează dpa, potrivit agerpres.

Cole Bridges, în vârstă de 20 de ani, a discutat prin internet despre atacuri, începând din octombrie anul trecut, cu un angajat al FBI (Biroul Federal de Investigaţii al SUA) sub acoperire, care se dădea drept membru al grupării teroriste Statul Islamic.

Citeşte şi: Trump a discutat cu apropiaţii săi despre formarea propriului partid

Bridges, fruntaş în Divizia a 3-a de Infanterie cu baza la Fort Stewart, în statul Georgia, “şi-a trădat jurământul depus de a apăra Statele Unite, încercând să furnizeze ISIS consiliere militară tactică pentru a atrage în ambuscadă şi a ucide camarazi din armată”, a susţinut procurorul SUA Audrey Strauss din districtul newyorkez Manhattan. Ea a adăugat că “militarii noştri îşi riscă viaţa pentru ţară, dar nu ar trebui să se confrunte niciodată cu un astfel de pericol din partea unuia de-al lor”.

Concret, militarul s-a oferit să pună la dispoziţia presupusului conspirator, care lucra pentru FBI, materiale de instrucţie ale armatei. El s-a filmat cu echipament antiglonţ, în faţa unui steag al Statului Islamic, afirmă procuratura. În dialogurile online, Bridges a propus de asemenea să asigure “instruire şi îndrumare” şi a propus mai multe ţinte, inclusiv memorialul pentru 11 septembrie. De asemenea, i-a dat celui care se dădea drept “luptător” islamist indicii despre manevrele militare ale SUA şi sfaturi despre cel mai bun mod de a întări o tabără teroristă din Orientul Mijlociu.


Citeşte şi: Steve Bannon se numără printre americanii graţiaţi de Trump

Dacă se va stabili că este vinovat, Bridges ar putea fi condamnat la 40 de ani de închisoare pentru tentativa de a sprijini material ISIS şi tentativă de omor împotriva unor militari americani.

William Sweney Jr, director adjunct al FBI, a rezumat cazul arătând că “Bridges, soldat în armata SUA, şi-a trădat ţara şi unitatea când a conspirat cu cineva despre care credea că este simpatizant al ISIS, pentru a ajuta ISIS să atace şi să ucidă soldaţi americani în Orientul Mijlociu. Din fericire, persoana cu care a comunicat era angajată a FBI şi am reuşit să împiedicăm ca intenţiile lui nocive să dea rezultate. Bridges ar fi putut alege o viaţă de serviciu onorabil, dar a renunţat la ea, înlocuind-o cu posibilitatea unei condamnări la închisoare pe termen lung”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.