StiripesurseSintezeUn ministru israelian îl ameninţă cu moartea pe liderul Hamas: 'Zilele...

Un ministru israelian îl ameninţă cu moartea pe liderul Hamas: ‘Zilele lui Yahya Sinwar sunt numărate’

Publicat:

Un ministru israelian l-a ameninţat miercuri pe liderul mişcării palestiniene Hamas din Fâşia Gaza, la câteva zile după un armistiţiu care a pus capăt unei explozii de violenţă, dar care a provocat o criză în cadrul coaliţiei guvernamentale israeliene, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Zilele lui Yahya Sinwar (foto) sunt numărate”, a declarat ministrul locuinţelor şi construcţiilor, Yoav Galant, dând asigurări că liderul Hamas din Gaza “nu îşi va încheia viaţa într-un azil de bătrâni”.

Citeşte şi: Trump îşi apără fiica în scandalul emailurilor de la Casa Albă: ‘Fake news!’

Mişcarea islamistă aflată la putere în Gaza trebuie să decidă dacă vrea “să se bată împotriva Israelului şi să fie zdrobită sau să accepte dialogul, iar atunci vom dialoga”, a adăugat Galant, fost general şi deputat al partidului de centru dreapta Kulanu, la un colocviu organizat la Ierusalim de cotidianul anglofon Jerusalem Post.

Ministrul pentru securitate internă, Gilad Erdan, a declarat în cursul aceluiaşi eveniment că este momentul ca Israelul “să treacă de la defensivă la ofensivă” împotriva Hamas în Gaza “reluând asasinatele ţintite împotriva liderilor terorişti ai aripii armate” a mişcării.


Israelul trebuie “să fie dispus să preia controlul în Fâşia Gaza până la destructurarea infrastructurilor teroriste. Nu am fost niciodată atât de aproape de a o face”, a adăugat el.

Un armistiţiu încheiat săptămâna trecută indirect de către Israel cu Hamas şi aliaţii săi din Fâşia Gaza a pus capăt celei mai grave escaladări în enclava palestiniană după războiul din 2014. Acordul l-a determinat pe Avigdor Lieberman, susţinător al unei poziţii forte împotriva Hamas, să demisioneze din postul de ministru al apărării şi a aruncat coaliţia guvernamentală în criză.

Citeşte şi: Un senator republican îl critică dur pe Trump: ‘A făcut din Casa Albă o agenţie de PR pentru MbS’

Retragerea partidului lui Lieberman – Israel Beitenu – din coaliţia guvernamentală a provocat incertitudine privind viitorul guvernului lui Benjamin Netanyahu, care nu mai dispune decât de o majoritate de un vot din cele 120 de mandate din parlament (Knesset).

Înainte de a fi ministru, Lieberman s-a angajat să îl ucidă pe liderul Hamas Ismail Haniyeh dacă nu preda Israelului doi civili israelieni care ar fi fost ostatici ai Hamas în Gaza, precum şi rămăşiţele a doi soldaţi ucişi în războiul din 2014. Ismail Haniyeh nu a fost însă ucis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.