StiripesurseDiasporaUn mitropolit grec este contaminat cu coronavirus

Un mitropolit grec este contaminat cu coronavirus

Publicat:

Clerici de rang înalt din Grecia sunt în alertă după ce mitropolitul de Ierissos, Theoklitos, a fost testat pozitiv la coronavirus, la câteva zile după slujba festivă pentru cinstirea Sfântului Dimitrie, patronul Salonicului, în octombrie, potrivit site-urilor orthodoxtimes.com şi zakynthosinformer.com., potrivit agerpres.

Rezultatul testului pozitiv a fost anunţat sâmbătă într-un comunicat de Eparhia Ierissos, în peninsula Halkidiki (nord), şi a declanşat panică în rândul celorlalţi şapte ierarhi care au participat la slujba de la biserica Sf Dimitrie din Salonic, la 26 octombrie, fără a purta măşti sau a păstra distanţa socială. Ei s-au grăbit să facă teste în clinici private din Salonic, oraş care prezintă un număr alarmant de infecţii. Presa a relatat duminică la prânz că toate testele lor s-au dovedit negative.

Citeşte şi: Autorităţile din Peru au redeschis Machu Picchu

Theoklitos va rămâne în carantină, iar biserica se va închide timp de 14 zile, potrivit comunicatului. Eparhia îi îndeamnă pe credincioşi să poarte mască în interiorul şi în afara bisericilor şi să se roage pentru prelatul infectat.

Slujba religioasă respectivă a avut loc în prezenţa preşedintelui Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou. Nu se ştie dacă aceasta a fost testată.


Duminică seara, mitropolitul a emis o declaraţie în care a spus că nu a contractat virusul în biserica Sf. Dimitrie sau în nicio altă biserică, dar nu a dat alte detalii.

În pofida faptului că regiunea Salonic era clasificată drept zonă roşie şi au fost impuse restricţii speciale, acestea au fost ignorate atât de preoţi, cât şi de credincioşi. În interiorul şi în afara bisericii Sf Dimitrie din oraş a fost aglomeraţie timp de două zile consecutive şi autorităţile au închis ochii, aparent nedorind să tulbure sfintele festivităţi.

Situaţia din Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, este considerată “crucială” din cauza creşterii rapide a noilor infecţii, care au ajuns la 839 sâmbătă, şi presiunii imense asupra sistemului de sănătate. Un spital local a raportat că a internat sâmbătă 87 de persoane cu simptome de COVID-19. Duminică, în oraş a fost pus în aplicare un plan de urgenţă ce prevede 50 de paturi suplimentare în unităţile de urgenţă, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Citeşte şi: Procesul Charlie Hebdo a fost SUSPENDAT! Mai mulţi inculpaţi sunt infectaţi cu COVID!

Pentru a contracara cel de-al doilea val de coronavirus, la fel ca multe ţări europene, Grecia va plasa mai multe regiuni în izolare parţială începând cu 3 noiembrie timp de o lună. Printre aceste regiuni se numără şi Salonic şi Attica.

Într-o înregistrare video din aprilie, Theoklitos le spunea enoriaşilor că virusul nu este transmis în biserică sau prin Sfânta Împărtăşanie, un ritual prin care preotul le dă credincioşilor vin cu aceeaşi linguriţă. Problema comuniunii face polemică în Grecia de la începutul pandemiei. Biserica, neseparată de stat şi foarte influentă, insistă asupra continuării împărtăşaniei, în timp ce guvernul susţine că este “o chestiune de responsabilitate individuală”. Vestea contaminării lui Theoklitos a provocat numeroase critici pe reţelele sociale cu privire la continuarea împărtăşaniei de către Biserica Ortodoxă Greacă, scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.