StiripesurseSocialUn moldovean a fost prins cu un buletin fals ascuns în...

Un moldovean a fost prins cu un buletin fals ascuns în pantof

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, România, efectuează cercetări cu privire la un moldovean, în pantoful căruia a fost descoperită o carte de identitate falsă, similară celor emise de autorităţile române.

În data de 19 noiembrie, în jurul orei 03:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, pasager într-un microbuz.

Citeşte şi: Mii de oameni din Ciocana s-au trezit fără căldură şi apă caldă – Stiripesurse.md

În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări amănunţite, descoperind astfel, în pantoful persoanei, o carte de identitate similară celor emise de autorităţile române.

Polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.