StiripesurseSocialUn moldovean mort în Italia, înlocuit din greșeală cu un italian...

Un moldovean mort în Italia, înlocuit din greșeală cu un italian și incinerat. Șocul familiei când a vrut să-l repatrieze

Publicat:

Un caz șocant de confuzie între cadavre a avut loc în Italia, unde trupul neînsuflețit al unui bărbat de origine moldoveană a fost incinerat din greșeală, înainte ca familia acestuia să-l poată repatria pentru înmormântare, scrie rotalianul.com.

ab7a27f1 061a 48b0 a81c 5a93edd33fd7
 Foto: Colaj

Incidentul a avut loc în Torino, în noiembrie 2023, și a fost făcut public recent de publicația italienă Corriere della Sera .

Vladimir Acristinei, un muncitor moldovean în vârstă de 56 de ani, a decedat în Torino, iar familia sa a sosit în Italia pentru a organiza repatrierea trupului neînsuflețit către Republica Moldova, în vederea funeraliilor.

La sosire însă, rudele au aflat cu stupoare că trupul bărbatului moldovean nu mai era disponibil: fusese confundat cu cel al unui cetățean italian și deja incinerat.

Mai mult, cenușa fusese deja dispersată, făcând imposibilă orice corectare ulterioară a erorii.


Cazul a fost denunțat de familie la momentul respectiv, pentru infracțiunea de „distrugere, suprimare și sustragere de cadavru”. Cu toate acestea, dosarul a fost ulterior clasat.

Ancheta a relevat că două angajate ale camerei mortuare au realizat greșeala la scurt timp după producerea ei și au raportat situația, în lacrimi, însă procedura ajunsese deja într-un punct ireversibil. Acestea au fost sancționate disciplinar.

Familia lui Vladimir Acristinei solicită acum despăgubiri pentru cheltuielile efectuate în vederea funeraliilor — aproape 8.000 de euro — dar și pentru prejudiciul moral suferit.

Cazul nu este unul izolat în Italia. În ultimii ani, au fost semnalate mai multe situații similare, provocate de neglijență sau lipsa unor proceduri stricte în gestionarea cadavrelor.

În februarie 2025, în localitatea Poggio a Caiano, din provincia Prato, un angajat al cimitirului a confundat două femei decedate cu același prenume, Iolanda, și a exhumat greșit corpul uneia dintre ele pentru a face loc unei noi înmormântări. Cadavrul greșit a fost incinerat, stârnind proteste din partea rudelor.

În iulie 2024, la morga spitalului Tor Vergata din Roma, a fost la un pas să aibă loc o altă confuzie gravă: trupul unei italience în vârstă de 90 de ani era pe cale să fie trimis în India, în locul unui cetățean indian decedat.

Din fericire, eroarea a fost depistată la timp, iar transportul a fost oprit înainte de decolarea avionului.

Un alt caz notabil s-a produs în aprilie 2016, la cimitirul Prima Porta din Roma, când două persoane cu același nume și prenume au fost confundate.

În urma greșelii, una dintre familii și-a văzut ruda incinerată din eroare și a solicitat despăgubiri în valoare de 100.000 de euro.

Aceste cazuri scot în evidență necesitatea unor reforme în gestionarea procedurilor post-mortem în Italia, pentru a preveni tragedii suplimentare și a proteja demnitatea celor decedați și a familiilor lor.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O fetiță de 10 luni a suferit arsuri după ce a atins cuptorul încins

O fetiță de 10 luni a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit arsuri la mână. Incidentul s-a produs ieri, 4 iunie,...

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

Statul vrea să garanteze salariile restante

Angajatorii ar putea fi obligați să achite o contribuție suplimentară pentru crearea unui Fond de garantare salarială, din care să fie plătite salariile restante...

Sistemul de garanție-returnare a ambalajelor va fi funcțional de la începutul anului viitor

Mecanismul de garanție-returnare a ambalajelor va deveni funcțional în Republica Moldova din ianuarie 2027. Asigurările sunt date de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.