Un nou conflict este pe cale să înceapă: S-au încheiat negocierile de pace

Publicat:

Un nou conflict este pe cale să înceapă: S-au încheiat negocierile de pace

Gruparea columbiană de gherilă ELN a anunţat o îngheţare a negocierilor de pace şi o “criză deschisă” cu guvernul, denunţând “încălcări” ale regulilor convenite în discuţiile lansate în 2022, potrivit AFP

“Fără vina noastră, discuţiile dintre ELN (Armata de Eliberare Naţională) şi guvernul naţional intră într-o fază de îngheţ, până când guvernul este dispus să-şi respecte angajamentele”, a transmis gruparea guevaristă de gherilă într-un comunicat datat 19 februarie şi publicat marţi seara, conform Agerpres.


Citește și : George Simion nu-i rămâne dator lui Recean: ‘Vrem o singură ţară!’

ELN acuză autorităţile din Bogota că nu au respectat regulile convenite la începutul discuţiilor, care au loc în prezent în Cuba.

Gruparea de gherilă a criticat în special stabilirea unui dialog cu guvernatorul departamentului Narino (sud-vest), Luis Alfonso Escobar, în paralel cu discuţiile în derulare.

“Prin publicarea unui astfel de aranjament, deghizat într-un dialog regional, procesul intră într-o criză deschisă şi suntem obligaţi să solicităm consultări cu delegaţia noastră” de negociatori, a spus ELN în comunicatul său.

Au suspendat o ”grevă armată”

Luis Alfonso Escobar a declarat duminică presei că discuţiile din regiunea sa sunt programate să înceapă în prima săptămână a lunii martie. El a salutat această “teritorializare a păcii”.

Nu a existat nicio reacţie imediată din partea guvernului columbian.

Cu toate acestea, săptămâna trecută, ELN a oferit un angajament de bunăvoinţă prin suspendarea unei “greve armate” pe care o impunea în vestul Columbiei pentru a denunţa “complezenţa forţelor publice” cu grupurile paramilitare.

Această “grevă armată”, care a forţat mii de ţărani să rămână închişi în casele lor, a fost aspru criticată de negociatorul guvernului şi de Biserica Catolică, doi actori majori în negocierile de pace, ELN fiind acuzată că nu a respectat termenii armistiţiului, care era în vigoare din august.

Comisarul pentru pace însărcinat cu discuţiile pentru guvern a pus sub semnul întrebării disponibilitatea de dialog a ELN şi a Statului Major General Central (MCS), principala disidenţă a fostului grup de gherilă FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia), care a semnat un acord istoric de pace în 2016.

Ales în 2022 ca primul preşedinte de stânga din istoria ţării, Gustavo Petro a început discuţiile cu principalele grupuri armate care operează în Columbia. Acest dialog se referă la ELN, dar şi la disidenţii FARC care resping acordul de pace, precum şi la grupurile paramilitare şi traficanţii de droguri.

Citește și : Air Moldova nu mai este operator aerian. AAC a revocat certificatul

Mai multe runde de negocieri au avut deja loc în Venezuela, Mexic şi Cuba, care acţionează ca garanţi cu guvernele Braziliei, Chile şi Norvegiei. La aceste ţări se adaugă Germania, Spania, Suedia şi Elveţia, care însoţesc discuţiile, precum şi un reprezentant al Secretarului General al ONU.

Prezentă în vest, pe coasta Pacificului şi în nord-estul de la frontiera cu Venezuela, ELN, al cărei număr este estimat la 5.800 de luptători, sfidează statul columbian încă de la înfiinţarea sa în 1964, în urma revoluţiei cubaneze.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.