StiripesurseȘtirile zileiUn nou incendiu puternic ameninţă 17.000 de case din California

Un nou incendiu puternic ameninţă 17.000 de case din California

Publicat:

Un nou incendiu din nordul statului american California care a distrus 350 de clădiri în ultimele zile ameninţă 17.000 de case, a anunţat luni Departamentul forestier şi de protecţie împotriva incendiilor din California (Cal Fire), citat de EFE, potrivit agerpres.

Flăcările au devenit ameninţătoare, în pofida ameliorării condiţiilor meteorologice din ultimele ore, care au contribuit la reducerea suprafeţei acelui focar, potrivit purtătorului de cuvânt al Cal Fire, Jason Hunter.

Citeşte şi: Pentagonul a evacuat 16.000 de persoane din Afganistan în ultimele 24 de ore – Black News

Incendiul, care a primit numele Caldor, a fost aţâţat de vântul şi de clima uscată din această zonă aflată la est de oraşul Sacramento şi a provocat arderea a peste 43.100 de hectare de vegetaţie.

Până în prezent, pompierii locali nu au putut controla decât 5% din suprafaţa incendiului, care a izbucnit în 14 august din motive încă necunoscute.


Potrivit celui mai recent raport al pompierilor, flăcările se apropie de Kyburz, o mică comunitate de 200 de locuitori.

Conform datelor furnizate de Cal Fire, cel puţin 207 de camioane şi 20 de elicoptere ajută la combaterea incendiului în cadrul unor operaţiuni ample, care necesită un efectiv format din peste 1.600 de persoane.

Noul incendiu din California arde simultan cu Dixie, al doilea ca mărime din istoria acestui stat, care rămâne în continuare activ şi la a cărui combatere participă 6.200 de pompieri.

Citeşte şi: BoJo a discutat cu Joe Biden despre situaţia din Afganistan – Black News

Potrivit ultimelor date, Dixie, controlat doar în proporţie de 40%, a distrus vegetaţia de pe o suprafaţă de 293.729 de hectare.

Acelaşi incendiu a distrus de asemenea 1.259 de clădiri, printre care şi 678 de reşedinţe.

La începutul lunii, Dixie a distrus o mare parte din Greenville, un orăşel de 1.100 de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.