StiripesurseDiasporaUn nou marş de protest este prevăzut la Minsk, la o...

Un nou marş de protest este prevăzut la Minsk, la o zi după arestarea brutală a sute de manifestanţi

Publicat:

Un nou marş de protest este prevăzut să aibă loc duminică în centrul capitalei belaruse, sub stricta supraveghere a poliţiei, la o zi după arestarea brutală a sute de manifestanţi, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

După realegerea contestată a lui Aleksandr Lukaşenko, pe 9 august, manifestaţii de o amploare istorică au loc în fiecare duminică, pentru a cerea plecarea preşedintelui Lukaşenko, la putere de 26 de ani.

Citește și : Preşedintele Columbiei lansează un apel la acţiune contra lui Maduro pentru ‘crimele sale împotriva umanităţii’

Manifestaţia de duminică trebuie să înceapă la 14:00 ora Minskului (11:00 GMT), însă apeluri de a protesta şi în alte oraşe belaruse au fost de asemenea difuzate pe reţelele sociale.

Duminică dimineaţa, mass-media de opoziţie au publicat imagini cu convoaie militare care circulau prin centrul capitalei belaruse.


Cu o zi înainte, poliţia a dispersat aici în mod brutal o manifestaţie a femeilor. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Interne belarus, Olga Cemodanova, 415 de persoane au fost arestate la Minsk şi 15 în alte oraşe ale ţării, pentru participare la “manifestaţii neautorizate”. În total, 385 dintre acestea au fost deja eliberate, potrivit aceleiaşi surse, care a ameninţat cu urmăriri penale pentru participanţii la alte reuniuni de acest tip.

Numărul de persoane arestate sâmbătă a fost mult mai mare decât în timpul unei manifestaţii similare din săptămâna precedentă, Consiliul de Coordonare al opoziţiei atenţionând împotriva “unei noi faze în escaladarea violenţelor împotriva manifestanţilor paşnici”.

În faţa presiunilor poliţiei, un canal al opoziţiei foarte urmărit de pe Telegram a publicat o listă cu peste 1.000 de persoane prezentate drept angajaţi ai poliţiei belaruse.

Citește și : Circa 9000 de migranţi din insula Lesbos s-au mutat într-o tabără de corturi

În timpul acţiunilor de protest, manifestanţi încearcă în mod regulat să ridice măştile sau cagulele poliţiştilor care nu poartă insigne sau ecusoane cu identitatea lor.

Refugiată în Lituania, lidera opoziţiei belause Svetlana Tihanovskaia, ce revendică victoria sa în alegerile din 9 august, a afirmat sâmbătă că “belaruşii sunt gata să-i scoată din anonimat pe cei care ascultă de ordine criminale”. Trebuie să vă uitaţi în ochii poporului vostru, cel pe care trebuie să-l apăraţi”, a spus ea adresându-se forţelor de ordine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.