StiripesurseDiasporaUn ofiţer german, care s-a dat drept refugiat sirian, a fost...

Un ofiţer german, care s-a dat drept refugiat sirian, a fost trimis din nou în spatele gratiilor

Publicat:

Un ofiţer din armata germană (Bundeswehr) suspectat de terorism de extremă dreapta a fost plasat din nou în arest, a anunţat luni un reprezentant al tribunalului din Frankfurt (sud-vestul Germaniei), potrivit DPA şi agerpres.

Bărbatul, identificat drept Franco A. conform legilor germane privind confidenţialitatea, a fost arestat duminică de o unitate specială a poliţiei.

Citeşte şi: Cinci angajaţi ai ONU au fost răpiţi în Yemen – Black News

În timpul unui control de identitate desfăşurat sâmbătă seară în oraşul Offenbach, autorităţile au descoperit asupra lui Franco A. obiecte care pot fi considerate dovezi, a explicat o reprezentantă a tribunalului.

Ulterior, sâmbătă seară a fost emis un mandat de arestare.


Militarul făcea din mai 2021 obiectul unui proces judiciar la o instanţă superioară din Frankfurt pentru acuzaţia de pregătire a unui act grav de violenţă împotriva statului.

Biroul procurorului federal l-a acuzat, de asemenea, de încălcarea legislaţiei privind armele, controlul armelor de război şi substanţele explozive, precum şi de furt şi fraudă.

Acuzatul a pretins că este refugiat sirian, conform procurorilor. Conform actului acuzării, el dorea să pună pe seama migranţilor responsabilitatea acţiunii teroriste pe care o plănuia, cu scopul de a fractura şi mai mult societatea germană, profund divizată de primirea masivă a migranţilor decisă de cancelarul de la acea vreme, Angela Merkel.

În iarna anului 2015, într-o perioadă de vârf a valului de migranţi veniţi în Germania, pentru a-şi face o ”idee proprie” şi a testa sistemul, Franco A., în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat la un centru de azil pentru refugiaţi din apropiere de Frankfurt, sub identitatea David Benjamin.

”M-am îmbrăcat cum mi-am imaginat că ar fi cineva care a făcut mii de kilometri pentru a ajunge în Germania”, a rememorat el în faţa judecătorilor în mai 2021, într-o mărturie în care a amestecat povestea sa cu revendicări politice, mergând până la a o acuza pe Angela Merkel că nu a reuşit să protejeze ”poporul german” în faţa pericolului imigraţiei masive.

După ce a ajuns la acel centru de azil din Frankfurt, acolo i s-a cerut să se prezinte ”în două zile” la centrul regional de primire din Giessen. Atunci a ”început să facă cercetări” pentru a prezenta ”o poveste credibilă”. Creştin şi sirian din Damasc, având origini franceze, David Benjamin nu a reuşit niciodată să înveţe bine limba arabă, întrucât a urmat o şcoală franceză – aceasta era legenda cu care Franco A. a ales să păcălească autorităţile germane.

Citeşte şi: UE trebuie să se facă respectată de China (ministru francez) – Black News

El a fost la un pas să se deconspire când, din reflex, i-a răspuns în limba germană unui angajat al centrului pentru refugiaţi. ”Am remarcat faptul că nu exista niciun control, niciun protocol pentru a afla unde era fiecare (refugiat) la un moment dat”, explica în mai anul trecut militarul care se dădea drept refugiat. Prin urmare, el putea ieşi în voie de acolo şi a reuşit să-şi ducă viaţa dublă, între cazarmă şi centrul de primire. Păstra contactul cu ceilalţi refugiaţi cu ajutorul unui smartphone rudimentar şi unei cartele prepay, dar ”armata era prioritatea”.

Franco A. a fost în final arestat la începutul anului 2017, când încerca să-şi recupereze pistolul ascuns într-o toaletă a aeroportului din Viena. Amprentele sale au relevat atunci similitudinea cu cele ale ”refugiatului” sirian David Benjamin. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.