StiripesurseDiasporaUn opozant belarus, arestat la Minsk după devierea unui avion cu...

Un opozant belarus, arestat la Minsk după devierea unui avion cu destinaţia Vilnius

Publicat:

Canalul de Telegram de opoziţie Nexta din Belarus a anunţat duminică faptul că unul dintre foştii săi colaboratori a fost reţinut după aterizarea de urgenţă la Minsk a avionului civil în care se afla şi care se îndrepta spre Vilnius, denunţând o nouă măsură de represiune din partea regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, în timp ce preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a spus că este vorba de un “act abject”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Roman Protasevici, 26 de ani, a fost reţinut pe aeroportul din Minsk după ce a coborât din avionul care provenea de la Atena şi avea ca destinaţie Vilnius, capitala Lituaniei, a explicat Nexta pe reţelele de socializare.

Citește și : Preşedintele Braziliei, amendat după ce a participat la o ‘baie de mulţime’

Conform acestei surse, avionul a fost deviat de pe traiectoria sa în urma unei “alerte cu bombă”. Serviciul de presă al preşedinţiei belaruse a precizat pentru Telegram că un avion de vânătoare MiG-29 a fost trimis de armată pentru a intercepta această aeronavă.

În noiembrie anul trecut, serviciile de securitate belaruse (KGB) l-au plasat pe Protasevici pe lista “persoanelor implicate în activităţi teroriste”.


Tânărul este un fost colaborator al Nexta, o instituţie media care a jucat un rol de prim-plan în marele val de contestare faţă de realegerea în 2020 a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994.

Arestarea a fost condamnată imediat de opozanta Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania. Ea a scris pe Twitter că regimul “a forţat” aterizarea avionului lui Roman Protasevici care, în opinia sa, “riscă pedeapsa cu moartea în Belarus”.

La rândul său, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a spus că arestarea opozantului belarus la Minsk, după deturnarea avionului care îl ducea la Vilnius, este un “act abject”.

“Un eveniment fără precedent! Un avion civil de pasageri care zbura spre Vilnius a fost constrâns să aterizeze la Minsk”, a scris pe Twitter şeful statului lituanian.

Opozantul Roman Protasevici “a fost arestat, regimul (de la Minsk) fiind în spatele acestui act abject”, a adăugat Nauseda.

Citește și : Jocurile Olimpice din Japonia au loc indiferent de situaţia COVID de la Toky

“Cer eliberarea de urgenţă a lui Roman Protasevici”, a mai transmis el, făcând apel la NATO şi UE, din care face parte şi Lituania, “să reacţioneze imediat la ameninţarea reprezentată de regimul belarus la adresa aviaţiei civile internaţionale”, conform unui comunicat separat difuzat de biroul său de presă.

“Voi vorbi despre asta la summitul UE de la Bruxelles” de săptămâna viitoare, a adăugat el.

Lituania i-a acordat statut de refugiat lui Roman Protasevici, fost colaborator al Nexta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.