StiripesurseȘtirile zileiUn poliţist american, suspendat după ce a tras într-un copil în...

Un poliţist american, suspendat după ce a tras într-un copil în vârstă de 11 ani

Publicat:

Un poliţist a fost suspendat după ce a rănit – cu arma din serviciu – un băiat în vârstă de 11 ani, Aderrien Murry, care a chemat salvatori acasă, în sudul Statelor Unite, la cererea mamei sale, relatează AFP, scrie news.ro.

Agenţi din Indianola, în Mississippi, au fost apelaţi telefonic sâmbătă, către ora locală 6.00 (, ora României), ”să rîspundă unei probleme domestice”, iar unul dintre ei a deschis focul în timpul intervenţiei, precizează într-un comunicat transmis vineri AFP Poliţia statlui Mississippi.

Citește și : ATAC armat în Japonia: Patru oameni au fost ucişi!

”Un locuitor minor, grav rănit, a trebuit să fie spitalizat”, iar o anchetă a fost deschisă, precizează un purtător de cuvânt al poliţiei, Bailey Martin.

Aderrien Murry a fost spitalizat ”la terapie intensivă, din cauza unui colaps pulmonar, laceraţii ale ficatului şi coaste rupte”, dar a revenit acasă după câteva zile, precizează pe Twitter avocatul familiei, Carlos Moore.


”Niciun copil nu ar trebui niciodată să fie supus unei astfel de violenţe de către cei care jură să apere şi să servească”, subliniază Moore.

El cere ”o anchetă completă şi transparentă”.

”DE CE A TRAS ÎN MINE?”

Mama băiatului a declarat postului CNN că i-a cerut fiului său să sune poliţia, pentru că unii dintre foştii săi parteneri, în mod vizibil ”furios”, venise acasă.

Un agent a venit ”cu arma de serviciu scoasă şi a cerut tuturor să iasă” din casă, declară Nakala Murry.

Atunci când fiul său a intrat în salon, poliţistul ”a tras în el”, a continuat ea.

Împuşcat în piept, Aderrien ”întreba într-una «de ce a tras în mine? Ce rău am făcut?».

Potrivit avocatului, agentul a fost suspendat, iar o anchetă a fost deschisă.

Însă familia cere ca el să fie concediat şi inculpat. Ea cere să se publice imaginile filmate de camera de corp a poliţistului.

Nici poliţia locală şi nici primarul, contactaţi de AFP, nu au răspuns.

Indianola este un orăşel cu 10.000 de locuitori, majoritatea afroamericani.

Citește și : NATO promite o cooperare mai strânsă în regiunea baltică

Aderrien Murry şi poliţistul care l-a împuşcat sunt aforamericani.

Poliţiştii americani sunt acuzaţi frecvent de faptul că fac uz excesiv de forţă.

Potrivit unei baze de date a cotidianului The Washington Post (WO), poliţişti au ucis 407 persoane de la începutul lui 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.