Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes – VIDEO

Publicat:

Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes

Primarul comunei Ghindești a intrat în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Edilul nu ar fi declarat și, respectiv, nu a soluționat un conflict de interes. Este vorba despre banii publici, pe care edilul i-a folosit pentru procurarea materialelor de construcții de la magazinul soției sale. O anchetă pe acest caz a fost publicată de TVN.

Citeşte şi: Un copil s-a împuşcat MORTAL cu arma tatălui său – Stiripesurse.md


Hîrtop este un sat din componența comunei Ghindești, din raionul Florești. În localitate activează câteva magazine, unul dintre ele fiind afacerea soției primarului. Magazinul poate fi observat de cum vii în sat și se află pe terenul unei foste întreprinderi.

Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes

„- Ce a fost aici?  Fabrică de conserve, filială la fabrica de conserve din Florești. – Sucuri, ce mai făcea? Se fabrica sucuri, compoturi, carne se punea în borcane. – Demult nu mai activează? Are o bucată de vreme. – Acum vedem că este un magazin de construcții. Da. – Știți al cui este? Al doamnei Angela. – Soția primarului? Da.”

Acum, aici se vând materiale de construcții, fiind singurul magazin de acest gen din localitate. Printre cumpărători sunt și instituțiile publice, inclusiv primăria condusă de Gheorghe Falcă, tot el – soțul Angelei Păvălescu, proprietara și administratoarea Cezi-Grup SRL, firmă care deține, în acte, magazinul. Am vrut să discutăm cu doamna Păvălescu, însă de cum am fost observați în preajmă, magazinul, și-a sistat activitatea. În timp ce realizam filmările, l-am surprins pe primar și pe soția acestuia plecând cu această mașină de marca Dacia Logan.

Fapta primarului nu a rămas neobservată de inspectorii de integritate care, în data de 14 februarie 2024, au constatat că acesta nu a declarat și nu a soluționat conflictul de interese, atunci când a făcut achiziții pe bani publici, de la firma soției sale. Respectiv, în perioada 2021-2022, primăria a emis trei facturi fiscale pe numele firmei Cezi-Grup SRL, în sumă totală de 19.885 de lei.

Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes

OLGA DIACONU, expert în achiziții publice: „Analizând informațiile care se regăsesc în actul de constatare al Autorității Naționale de Integritate, observăm mai mulți indicatori de risc în legătură cu achizițiile de valoare mică realizate de Primăria Comunii Ghindești din Raionul Florești. De multe ori vedem această situație în care unele autorități contractante, atunci când nu au reușit să planifice eficient procedurile de achiziții publice, nu au dus diligența necesară și prudența necesară pentru a asigura aprovizionarea cât mai bună a necesităților autorității, de fapt ei fac lucrările la urgență, care nu este justificată, nu este documentată și acest lucru nu este corect.”

Am mers la primărie pentru a afla despre ce achiziții este, mai exact, vorba  și ce are de spus la acest subiect primarul.

Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes

GHENADIE FALCĂ, primarul comunei Ghindești, raionul Florești: „Deci, eu pot să lămuresc, funcția pe care eu o ocup, nouă ne cere operativitate. Fiecare locuitor din sat, când se întâmplă ceva, cere urgent să-i dai ceea, să-i faci ceea, dar nu spun de locuitori aparte, eu spun de instituțiile publice. Soția mea are un magazin de materiale de construcție, nu de astăzi. Dumneaei este comerciant, să spunem, de când sunt născut. Și ea are un magazin de materiale de construcție în satul Hîrtop. Noi acolo avem instituțiile publice. De fiecare dată când se întâmpla ceva, conducătorii instituțiilor mergeau acolo și luau niște materiale. Este vorba că s-au luat robinete, furtunuri, când se rupea la grădinița apa, becuri la iluminare stradală, adică când nu ajungea mergea electrictricianul, sau conducătorul. Niște var s-au luat, niște ciment.”

Facturile pentru materialele de construcție au fost emise de contabila instituției, Maria Țugui, care nu și-a pus problema că ar fi un conflict de interese la mijloc.

Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes

MARIA ȚUGUI, contabila primăriei comunei Ghindești, raionul Florești: „- Cunoașteți că este magazinul soției? Da, toți știu de aici, știm. – Nu v-ați gândit că este un conflict de interes? Știți, atunci la moment nu m-am gândit, s-a semnat, s-a luat marfa, atunci era la urgență și trebuiau materiale.”

De materialele de construcție de la magazinul soției primarului a beneficiat și grădinița satului Hîrtop, lucru confirmat de directoarea instituției.

ALA ROȘCA, directoarea grădiniței din satul Hîrtop, Raionul Florești: „Diferite lucrări am avut, chiar și interioare și exterioare. Paznicul, ca atare mai mult a îndeplinit aceste lucrări. Și  într-adevăr, a fost pe loc, ne-a fost convenabil, ne-a fost ușor. În timpul reparației, mai mult noi am ajuns la astfel de necesități, sau materiale. Florești este departe și chiar și transportul ne costă și nu e atât de ușor, dar aici ne-au oferit, ne-au oferit totul ce am avut nevoie.”

Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes

Totuși, inspectorii de integritate au constatat încălcarea legii, iar primarul și-a recunoscut vina, fiind pedepsit cu o amendă.

GHEORGHE FALCĂ, primarul comunei Ghindești, raionul Florești: „A fost perioada aceasta când am avut necesitate, dar cred că mai mult nu o să încerc, să mă descurc fără ca să intru în conflict de interese. Am fost amendat pe două articole, acolo s-a primit suma de 9.000 lei.” 

Falcă este primar al comunei Ghindești de aproape 17 ani, mai exact, din 2007, atunci când a fost ales prima dată având susținerea Partidului Democrat din Moldova. De-a lungul anilor și-a schimbat culorile politice, iar la alegerile locale din toamna anului 2023, a devenit primar pentru a cincea oară, fiind susținut de această dată de Partidului Politic Mișcarea Respect Moldova, al cărui președinte este ex-deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc.

Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes

GHEORGHE FALCĂ, primarul comunei Ghindești, raionul Florești: „Dumnealui este din raionul Florești, când am activat ca primar și eram adept sau membru, nici nu știu cum să spun, fiindcă nu am mai fost așa membru de onoare, dar mă rog, eram membru al Partidului Democrat, deci conlucram cu dumnealui și foarte multe întrebări, chiar și grădinița aceasta datorită lui am pornit-o, fiindcă a fost alocat de la Guvern un milion de lei, pe timpurile acelea, în 2019.”

Pe lângă afacerea soției, Gheorghe Falcă a indicat în ultima sa declarație de avere că deține două apartamente de 42 și, respectiv, 30 metri pătrați, cinci terenuri agricole cu o suprafață totală de aproximativ 4 hectare și două extravilane de 87 de ari. Anul trecut, familia edilului a mai cumpărat patru imobile cu o suprafață totală de 1.373 de metri pătrați. Este vorba despre încăperile fostei fabrici de conserve, unde este amenajat și magazinul soției sale.

GHEORGHE FALCĂ, primarul comunei Ghindești, raionul Florești: „Când ați depus în declarație de avere, nu ați indicat cu ce preț ați cumpărat imobilul? Și cât ar valora? Este 0. Dacă-mi permiteți, eu o să vă arăt. Păi, tranzacția de cumpărare a imobilului a fost făcută în septembrie 23. Și noi acum o să declarăm, eu o să declar acum, în 24 o să declar cu cât a fost procurată. – Dar ceea ce ține de apartamente la fel este 0. Dar le-ați obținut mai demult. Apartament? – Două apartamente am văzut. Apartamentul este al soției, soția a avut apartament, acesta nu este apartamentul meu. – Da, al doilea? Și al doilea este o căsuță pe… nu e apartament, dar e o casă pe pământ micuță.”

Un primar din Florești este acuzat de conflict de interes

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri

Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri Un...

Xi Jinping e în Europa pentru prima oară după cinci ani și s-a întâlnit la Palatul Élysée cu Macron și șefa UE

Xi Jinping e în Europa pentru prima oară după cinci ani și s-a întâlnit la Palatul Élysée cu Macron și șefa UE Liderul chinez Xi...

Se împlinesc 34 de ani de la primul „Pod de flori” de peste Prut. Ce a însemnat pentru Moldova

Se împlinesc 34 de ani de la primul „Pod de flori” de peste Prut. Ce a însemnat pentru Moldova Astăzi se împlinesc 34 de ani...

Cristina Gherasimov, întreprinde două vizite oficiale în perioada 6-7 mai, în Ungaria și Austria

Cristina Gherasimov, întreprinde două vizite oficiale în perioada 6-7 mai, în Ungaria și Austria Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a R. Moldova, întreprinde două...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.