StiripesurseDiasporaUn pustnic pleacă de pe insula pe care a trăit singur...

Un pustnic pleacă de pe insula pe care a trăit singur peste 30 de ani

Publicat:

Un pustnic în vârstă de 82 de ani urmează să părăsească insula Budelli din arhipelagul La Maddalena, în nordul Sardiniei, pe care a trăit singur peste trei decenii, relatează DPA, potrivit agerpres.

Mauro Morandi şi-a petrecut 32 de ani din viaţă pe insula Budelli. Acum însă, el este nevoit să plece deoarece casa în care locuia – rămasă din Al Doilea Război Mondial – trebuie reconstruită.

Citeşte şi: Armata israeliană a doborât o dronă lansată din Liban

Parcul Naţional La Maddalena i-a solicitat lui Morandi să părăsească insula la sfârşitul lunii aprilie, a declarat el.

În ţara sa natală, unii îl numesc pe bărbatul din insula cu nisip roz ”Robinson Crusoe al Italiei”, după romanul lui Daniel Defoe despre un marinar care naufragiază pe o zonă de uscat înconjurată de apă.


În 1989, Morandi a intenţionat de fapt să navigheze spre Oceanul Pacific cu un catamaran. El s-a confruntat însă cu probleme în largul Budelli şi, după ce s-a îndrăgostit de această insulă, a decis să rămână acolo. De aceea, subliniază pustnicul, el nu seamănă cu Robinson Crusoe. ”Robinson a vrut să se întoarcă în societate, eu nu”, a explicat italianul.

Printr-o fericită coincidenţă, paznicul insulei de la acea vreme urma să fie schimbat, iar Morandi a reuşit să obţină acest loc de muncă pe Budelli.

Citeşte şi: Facebook vs. Apple: Iată ce trebuie să știți despre războiul privind politica de confidențialitate

De-a lungul anilor, însă, au existat tot mai multe dispute cu autorităţile pentru că şi-a extins casa fără permisiune. ”Sunt sătul de toate aceste lucruri”, a explicat Morandi, care provine din Modena, în regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei.

Potrivit lui Mauro Morandi, insula ar urma să devină un centru de cercetare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.