StiripesurseDiasporaUn reprezentant al extremei drepte britanice, condamnat la închisoare pentru ultraj...

Un reprezentant al extremei drepte britanice, condamnat la închisoare pentru ultraj la adresa justiţiei

Publicat:

Un reprezentant al extremei drepte britanice, Tommy Robinson, a fost găsit vineri vinovat de ultraj la adresa justiţiei de către tribubalul penal londonez Old Bailey – ceea ce presupune o condamnare la închisoare cu executarea pedepsei, relatează AFP, potrivit news.ro .

Pedeapsa – maximum doi ani de închisoare – urmează să fie stabilită ulterior.

O dată provizorie a unei audieri a fost stabilită la 11 iulie, când hotărârea urmează să fie făcută publică.

Citește și : Boris Johnson vrea să le ceară tuturor imigranţilor în Marea Britanie să înveţe engleza

Fondatorul Ligii Apărării Engleze, o grupare de extremă dreapta ce inteţiona să lupte împotriva ameninţării islamiste, Tommy Robinson a fost judecat cu privire la faptul că a filmat şi difuzat în direct pe Internet imagini cu inculpaţi într-un proces a cărui acoperire media era interzisă.


El a fost condamnat în mai 2018 la 13 luni de închisoare în acest dosar, după care a obţinut, trei luni mai târziu, posibilitatea de a face apel şi a fi eliberat pe cauţiune în aşteptarea unui nou proces.

Pe adevătarul său nume Stephen Yaxley-Lennon, Tommy Robinson a intrat între timp în Ukip (eurofob), într-un post de conslier, ceea ce a antrenat plecarea din acest partid a lui Nigel Farage, confondatorul formaţiunii.

Cazul său a atras atenţia dreptei alternatibve (”alt-right”) americane şi a lui Donald Trump Jr., fiul preşedintelui american, sau a lui Steve Bannon, un fost consilier al lui Donald Trump, care şi-au exprimat susţinerea faţă de acesta.

Citește și : Trump dă asigurări că nu o pregăteşte pe fiica sa Ivanka pentru viaţa politică

În mai 2017, el a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare în urma unor fapte similare, comise la Tribunalul din Canterbury.

Pedeapsa viza ”să asigure faptul că un proces poate avea loc în mod drept şi echitabil”, argumenta judecătorul. Această condamnare, care a făcut, la rândul ei, obiectul unei cereri de apel, a fost menţinută miercuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.