StiripesurseSocialUn şef de Poliţie a fost prins când lua mită

Un şef de Poliţie a fost prins când lua mită

Publicat:

Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost reținut în flagrant de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) în timp ce primea mită. Cazul a avut loc ieri-seară, în jurul orei 19:50, în municipiul Bălți.

Potrivit surselor apropiate anchetei, ar fi vorba despre șeful-interimar al Sectorului de poliție Nr. 2 din cadrul IP Fălești, transmite pulsmedia.md.

Citeşte şi: NINGE în nordul și centrul țării: Drumarii au ieşit cu utilajele pe trasee – Stiripesurse.md

Acesta a fost încătușat de ofițerii CNA în timp ce ar fi primit 500 de euro mită pentru soluționarea favorabilă a unui caz aflat în gestiunea sa.

Omul legii a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal pentru corupere pasivă.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA, după perchezițiile la MOLDATSA: trei arestați, prejudiciu de peste 14,5 milioane de lei, sechestre pe bunuri și criptomonede de peste 4,6 milioane

Centrul Național Anticorupție (CNA) prezintă principalele acțiuni întreprinse în săptămâna precedentă în domeniul combaterii și prevenirii corupției, precum și în cel al recuperării bunurilor...

Universitățile din Moldova dau startul admiterii pentru anul de studii 2026–2027

Admiterea în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova începe pe 27 iulie, iar candidații își vor putea depune dosarele online, prin platforma eadmitere.gov.md....

SONDAJ: Majoritatea moldovenilor consideră că UE este un partener financiar important pentru dezvoltarea țării

Infrastructura, sistemul medical și educația sunt domeniile în care cetățenii Republicii Moldova percep cel mai mult sprijin financiar din partea Uniunii Europene (UE). Potrivit sondajului...

Un petrolier a explodat în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină marină

Un petrolier a explodat în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină navală, în urma devierii de la ruta de navigație stabilită de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.