StiripesurseȘtirile zileiUn sergent al armatei SUA a fost inculpat pentru uciderea unui...

Un sergent al armatei SUA a fost inculpat pentru uciderea unui poliţist în timpul protestelor

Publicat:

Un sergent californian al armatei aerului a SUA cu legături cu o grupare de extremă dreapta a fost inculpat marţi pentru uciderea unui poliţist în oraşul Oakland, din vestul Statelor Unite, în timpul unei manifestaţii antirasiste, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit Departamentului Justiţiei al SUA, sergentul Steven Carrillo l-a omorât pe poliţistul Patrick Underwood trăgând din maşina în care se afla, în timpul unei manifestaţii paşnice împotriva violenţelor poliţiei, la 29 mai, după moartea afro-americanului George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb la Minneapolis, la 25 mai.

Citeşte şi: Trump este atacat din sânul propriei sale familii: Nepoata sa dezvăluie cele mai ascunse secrete

Opt zile mai târziu, la 6 iunie, maşina sa a fost găsită mai la sud, în apropiere de oraşul Santa Cruz. În timp ce poliţiştii se apropiau de locuinţa lui Carillo, acesta i-a prins într-o ambuscadă şi a omorât un al doilea agent, Damon Gutzwiller.

Militarul în vârstă de 32 de ani a fost în cele din urmă arestat, după ce furase un alt vehicul şi încercase să fugă.


Potrivit autorităţilor, el este asociat ideologiei ‘boogaloo’, o mişcare antiguvernamentală care promovează războiul civil şi rasial şi ai cărei adepţi deţin adesea arme de asalt sau poartă ţinute militare în public.

Potrivit relatărilor din presa locală, Steven Carillo – care deţinea în locuinţă şi în maşină arme, muniţii şi materiale din care putea fabrica o bombă – ar fi scris ‘boog’, cu propriul sânge, pe capota vehiculului său în momentul arestării.

”Termenul ‘boogaloo’ este utilizat de extremişti pentru a se referi la o revoltă violentă sau la un război civil iminent în Statele Unite”, a explicat marţi procurorul David Anderson într-o conferinţă de presă la Oakland.

Citeşte şi: Turcia reacţionează vehement la criticile Franţei

Prezumtivul complice al lui Carillo, Robert Alvin Justus Jr., în vârstă de 30 de ani, a fost şi el inculpat pentru că l-ar fi ajutat pe acesta în atacul de la Oakland. El a fost arestat după ce a recunoscut că a condus vehiculul din care Carillo a deschis focul împotriva poliţiştilor. Justus nu a fost implicat în evenimentele ulterioare care au dus la arestarea lui Carillo.

La Las Vegas, trei militanţi de extremă dreapta au fost inculpaţi la începutul lui iunie pentru incitare la violenţă în timpul marşurilor paşnice de la sfârşitul lui mai.

Potrivit biroului procurorului federal din Nevada, Nicholas Trutanich, cei trei bărbaţi, care aveau asupra lor un cocktail molotov, aparţineau şi ei mişcării ‘Boogaloo’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.