StiripesurseDiasporaUn soldat ucrainean a fost ucis şi altul rănit pe frontul...

Un soldat ucrainean a fost ucis şi altul rănit pe frontul din estul ţării

Publicat:

Un soldat ucrainean a fost ucis şi altul rănit în confruntări cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei, unde ciocnirile s-au intensificat pe fondul reînnoirii tensiunilor cu Moscova, a anunţat luni armata ucraineană, citată de France Presse, potrivit agerpres.

Un soldat a fost rănit mortal şi altul spitalizat după ce au fost loviţi duminică de schije când separatiştii au lansat grenade asupra poziţiilor ucrainene, a declarat armata într-un comunicat.

Citeşte şi: UE şi SUA vor o soluţie de compromis în Georgia

Noile incidente au avut loc odată cu apropierea negocierilor de pace programate online în cursul serii între consilierii şefilor de stat ucrainean, rus, german şi francez.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că speră că discuţiile vor duce la reluarea armistiţiului pe front, la sfârşitul unui summit organizat vineri cu omologul său francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel.


După o încetare a focului în mare parte respectată în a doua jumătate a anului 2020, confruntările s-au intensificat între Kiev şi separatiştii proruşi în Donbas (estul Ucrainei).

Ucraina a raportat treizeci de soldaţi ucişi pe front în acest an faţă de 50 pentru întreg anul 2020. Separatiştii au anunţat la rându lor că aproximativ douăzeci de combatanţi au fost ucişi din ianuarie.

În acelaşi timp, tensiunile au crescut cu Rusia, care în ultimele săptămâni a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în apropierea frontierei ruso-ucrainene, ridicând temeri privind o operaţiune militară de amploare.

Uniunea Europeană a deplâns luni, prin vocea şefului diplomaţiei sale, creşterea tensiunilor cu Rusia, considerând “foarte periculoasă” situaţia de la frontierele cu Ucraina.

Citeşte şi: Ruşii răspund cu aceeaşi monedă şi expulzează 20 de diplomaţi cehi – Black News

Amplu considerată susţinătoarea din punct de vedere militar şi politic a separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, Moscova asigură că “nu ameninţă pe nimeni”, în timp ce denunţă “provocările” ucrainene.

Războiul din Donbas a făcut peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de persoane strămutate de când a început acum şapte ani în urma anexării de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.