StiripesurseȘtirile zileiUn steward de la Korean Air va fi despăgubit după ce...

Un steward de la Korean Air va fi despăgubit după ce a fost umilit de moştenitoarea companiei

Publicat:

Justiţia sud-coreeană a ordonat companiei Korean Air să plătească 15.000 de euro unui steward dat jos din avion de moştenitoarea companiei căreia nu i-a plăcut modul în care i-a fost servit aperitivul, relatează miercuri France Presse, potrivit agerpres.

În 2014, Cho Hyun-ah a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume după ce l-a dat jos din avion pe şeful de cabină al unui zbor New York/Seul, după ce a fost servită cu nuci macadamia direct în pungă şi nu pe o farfurie.

Citeşte şi: Cutremur foarte puternic pe Insula Paştelui

Angajatul în cauză, Park Chang-jin, a dat în judecată compania Korean Air, explicând că compania aeriană naţională l-a retrogradat pe nedrept pentru că a discutat despre incident cu mass-media.

El a depus de asemenea o plângere împotriva companiei şi dnei Cho, pe atunci vicepreşedintă la Korean Air, pentru suferinţă fizică şi psihică, şi a cerut despăgubiri. Moştenitoarea l-a obligat pe reclamant, precum şi pe o altă angajată să îngenuncheze în faţa ei ca să-şi ceară scuze.


Un tribunal din Seul a găsit o parte din argumentul său admisibil, ordonând Korean Air să-i plătească 20 de milioane de woni. Cu toate acestea, plângerea împotriva dnei Cho a fost considerată nulă şi neavenită.

Fiica preşedintelui Korean Air, Cho Yang-ho, a fost condamnată în 2015 la un an de închisoare pentru încălcarea regulamentelor privind siguranţa aviaţiei înainte de a fi eliberată cinci luni mai târziu după ce o curte de apel i-a redus pedeapsa.

“Chaebol”-urile sud-coreene, vaste conglomerate familiale ultra-bogate ce domină economia sud-coreeană, sunt adesea subiecte controversate. Dar familia Cho a ţinut titlurile ziarelor mai mult decât altele.

Patriarhul, în vârstă de 69 de ani, a fost inculpat în octombrie pentru abuz de bunuri sociale. El este suspectat că a sustras peste 20 de milioane de woni din fondurile companiei şi a acordat ilegal oferte de cumpărare societăţilor deţinute de membrii familiei sale.

Citește și : Tensiuni la ONU pe tema bugetului anual

Soţia sa Lee Myung-hee a fost audiată de mai multe ori în acest an, sub acuzaţia de agresiune împotriva angajaţilor.

În această lună, ea a fost interogată fiind bănuită că a folosit banii companiei pentru a angaja ilegal funcţionari străini.

Cho Hyun-ah este anchetată pentru aceleaşi suspiciuni.

Sora ei mai mică, Cho Hyun-min, fost director de marketing la Korean Air, a fost acuzată recent că a aruncat cu o băutură în faţa unui agent de publicitate în timpul unei crize de furie. Parchetul a renunţat la urmărirea penală din lipsă de probe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.