StiripesurseDiasporaUn tânăr ”lup solitar” egiptean, arestat în Italia

Un tânăr ”lup solitar” egiptean, arestat în Italia

Publicat:

Poliţia italiană a anunţat miercuri că a arestat un egiptean în vârstă de 22 de ani care se prezenta drept un ”lup solitar” pregătit să acţioneze în numele organizaţiei Statul Islamic (SI), relatează AFP, potrivit News.ro .

Ancheta, efectuată sub egida direcţiei atmimafia şi luptei împotriva terorismului, a început după ce un serviciu de informaţii a semnalat un număr italian într-un grup pe WhatsApp al unor militanţi islamişti.

Citește și : Erdogan acuză ţările Uniunii Europene că susţin terorismul

Poliţiştii l-au găsit rapid şi l-au plasat sub supraveghere pe proprietarul numărului, un tânăr egiptean aflat într-o situaţie nereglementată, care-şi petrecea timpul între regiunea Milano şi regiunea Teramo, pe coasta adriatică.

În conversaţii înregistrate de anchetatori, tânărul a declarat că este un ”lup solitar”, pregătit ”să lupte” şi să ”facă război”, sugerând că a urmat un antrenament militar.


Tânărul egiptean a fost inculpat cu privire la asociere de răufăctori în scopuri teroriste la nivel internaţional şi apologia terorismului.

O hotărâre de expulzare a fost emisă pe numele tânărului şi a doi prieteni ai acestuia, în vârstă de 21 şi 23 de ani, de asemenea egipteni şi ”interesaţi” de propaganda SI, a precizat poliţia.

Citește și : Președintele moldovean se pronunţă, în Duma de Stat, în favoarea menţinerii trupelor ruse în regiunea separatistă Transnistria

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.