StiripesurseDiasporaUn tentacul al Camorrei a fost spintecat în Spania

Un tentacul al Camorrei a fost spintecat în Spania

Publicat:

Paisprezece persoane au fost arestate într-o operaţiune comună a forţelor de securitate spaniole şi ale poliţiei italiene împotriva unei aripi a mafiei napolitane (Camorra), care trafica haşiş din Spania în Italia, ascuns în caroseria auto-rulotelor, relatează marţi EFE, potrivit agerpres.

Garda civilă spaniolă a anunţat dezmembrarea celulei clanului Marranella, un braţ al Camorrei care acţiona în Roma, stabilită pe Costa del Sol şi în regiunea administrativă Campo de Gibraltar. Din cele 14 persoane reţinute, 13 se află deja în detenţie preventivă. Alte şapte persoane sunt anchetate. Gruparea era specializată în furturi de droguri de la alte organizaţii care traficau narcotice şi în răpiri, neezitând să folosească metodele cele mai violente.

Citeşte şi: Maduro răspunde apelului lansat de Grupul de la Lima: ‘Respingător şi ridicol!’

Conform unor surse din cadrul operaţiunii denumite ‘Marverick II’, citate de EFE, Garda civilă a început ancheta în luna aprilie a anului trecut, după ce poliţia italiană a arestat 42 de membri ai clanului Marranella şi a confiscat bunuri în valoare de mai mult de două milioane de euro. În cursul anchetei, agenţii italieni au descoperit că haşişul consumat pe străzile Romei provenea din Spania.

Forţele spaniole au descoperit că braţul clanului din Spania era o familie italiană rezidentă într-o aglomeraţie urbană de pe coasta Malaga (sud), care ducea o viaţă aparent normală, de turişti înstăriţi şi care, aşa cum s-a dovedit în cursul anchetei, avea un membru care asigura legătura la Roma.


În identificarea acestora, un element cheie l-a constituit descoperirea, în Franţa, a unei auto-rulote provenind din Malaga, în care au fost găsite 325 de kg de haşiş. Metoda era ingenioasă, pentru că, fără autorizaţia unui judecător, nu se poate ca autovehicul de acest tip să fie înregistrat ca domiciliu.

Vezi şi: Incendiu devastator în Paris.10 oameni au fost ucişi de flăcări! – FOTO/VIDEO

Pentru a nu trezi suspiciuni, celula cu sediul în Spania, care colabora cu cetăţeni britanici, marocani şi români, contracta serviciile unui bărbat şi ale unei femei, în general din rândul prostituatelor, pentru a transporta drogurile cu auto-rulota pretinzând că sunt un cuplu aflat în vacanţă. În aceste tip de vehicule se puteau ascunde între 400 şi 500 de kg de haşiş. Preţul unui kilogram de haşiş pe piaţa din Spania poate ajunge la 1.700 de euro, sumă care se triplează în Italia.

În timpul operaţiunii, a fost localizată, în incinta unei proprietăţi din localitatea La Línea de la Concepción din provincia Cádiz, o ascunzătoare de mari dimensiuni, aflată sub pământ, unde erau depozitate între 10.000 şi 12.000 kg de haşiş.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.