StiripesurseDiasporaUn veteran al politicii germane vorbeşte despre mandatul lui Merkel: 'Totul...

Un veteran al politicii germane vorbeşte despre mandatul lui Merkel: ‘Totul are un sfârşit!’

Publicat:

Wolfgang Schaeuble, veteran al politicii germane, a comentat pe marginea unui subiect extrem de dezbătut, cel al succesiunii cancelarului federal Angela Merkel, într-un interviu publicat vineri în cotidianul La Reppublica, afirmând că este “parte a naturii umane ca totul să aibă un sfârşit: la un moment dat, oboseala îşi spune cuvântul”, informează agenţia de presă dpa, potrivit agerpres.

În interviul pentru cotidianul italian, Schaeuble, parlamentar din 1972 şi în prezent preşedintele Bundestag, a declarat că este puţin probabil ca Merkel să facă un pas înapoi înainte de încheierea mandatului său în 2021, dar că ea este cunoscută pentru faptul că “îşi menţine opţiunile deschise”.

Citeşte şi: Regatul Unit legalizează canabisul medicinal

“Mai devreme sau mai târziu problema succesiunii va apărea”, a spus Schaeuble, fără îndoială cunoscut cel mai bine pentru rolul său de ministru intransigent al finanţelor în timpul crizei datoriei greceşti. “Stilul Angelei Merkel – şi chiar ea a spus acest lucru – este de a lua decizii pe cât de târziu este posibil. Ea menţine multe opţiuni deschise”, şi-a exprimat convingerea Wolfgang Schaeuble.

În acest context, el s-a referit la o experienţă din copilărie des citată de Angela Merkel, conform căreia ea a aşteptat pe trambulină până la ultimul moment înainte de a se scufunda în bazinul de înot. “Însă ea a sărit, atunci când s-a simţit pregătită. Ea nu va lua o decizie înainte să fie nevoie”, a punctat Schaeuble.


Citeşte şi: Un avion de pasageri indian a lovit la decolare zidul unui aeroport – FOTO/VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.