StiripesurseExterneUn vulcan a intrat în erupţie în Orientul Îndepărtat Rus după...

Un vulcan a intrat în erupţie în Orientul Îndepărtat Rus după seismul puternic de miercuri

Publicat:

Vulcanul Kliucevskaia Sopka, situat în Peninsula Kamceatka din Rusia, a intrat în erupţie miercuri, după seismul cu magnitudinea 8,8 şi tsunamiul care au afectat această regiune puţin populată din Orientul Îndepărtat, a anunţat un institut rus de supraveghere geofizică, citat de AFP.

“Kliucevskaia a intrat în erupţie”, a anunţat pe contul său de Telegram Serviciul rus de studii geofizice, distribuind mai multe fotografii şi înregistrări video în care se pot vedea flăcări înălţându-se spre cer, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

“Se observă un flux de lavă topită pe versantul vestic. O strălucire puternică deasupra vulcanului şi explozii”, a explicat acelaşi institut rus, fără să precizeze însă dacă au fost semnalate pagube materiale.

Kliucevskaia Sopka este cel mai înalt vulcan din Eurasia şi totodată unul dintre cei mai mari vulcani activi din lume, atingând o altitudine de 4.750 de metri.


El face parte dintr-un grup de circa 30 de vulcani activi din Peninsula Kamceatka, un teritoriu în mare parte nelocuit.

În mesajele distribuite pe Telegram, Serviciul rus de studii geofizice nu a făcut nicio legătură între puternicul seism din largul coastelor Peninsulei Kamceatka şi erupţia vulcanului Kliucevskaia Sopka.

Cutremurul cu magnitudinea de 8,8 grade, cel mai puternic înregistrat în această regiune în ultimii aproape 73 de ani, a declanşat alerte de tsunami în Pacific şi evacuări în Rusia şi în multe alte ţări riverane acestui ocean.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Deşi mai multe persoane au suferit răni uşoare în Extremul Orient rus, potrivit presei locale, niciuna dintre ţările vizate nu a raportat încă decese.

În Peninsula Kamceatka, autorităţile ruse au anunţat că alerta de tsunami emisă după cutremur a fost ridicată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 5 iunie în Istorie

5 iunie este a 156-a zi a calendarului gregorian și ziua a 157-a în anii bisecți. Sărbătorile zilei de 5 iunie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Dorotei,...

Horoscop 5 iunie 2026

Energie, surprize şi dorinţă de relaxare pentru multe zodii. Berbecii primesc o invitaţie neaşteptată, Gemenii atrag oportunităţi sociale, iar Vărsătorii pot transforma o simplă...

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.