StiripesurseDiasporaUNESCO, mandatată să elaboreze norme etice în materie de inteligenţă artificială

UNESCO, mandatată să elaboreze norme etice în materie de inteligenţă artificială

Publicat:

Statele membre UNESCO au decis joi să mandateze această organizaţie a ONU să lucreze la elaborarea unui set de norme etice în materie de inteligenţă artificială (AI), au precizat surse din cadrul UNESCO, potrivit AFP, scrie agerpres.

“A fost o decizie unanimă” luată de state cu poziţii foarte diverse pe această temă, au declarat reprezentanţi din cadrul Secretariatului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţe şi Cultură, adăugând “este o zi frumoasă!” după hotărârea adoptată de cele 193 de ţări membre.

Citește și : Netanyahu, pus sub acuzare pentru fapte de corupție

UNESCO va face apel la experţi internaţionali care vor lucra pe parcursul viitoarelor 18 luni la “primul instrument normativ mondial” din acest domeniu.

În deschiderea lucrărilor conferinţei generale a acestui organism (12-27 noiembrie), directoarea generală UNESCO, Audrey Azoulay, a pledat pentru ”construcţia unei viziuni comune a problemelor etice legate de inteligenţa artificială”, care ”se bazează pe reţeaua de experţi” ai UNESCO şi pe ”legitimitatea sa politică”.


“Inteligenţa artificială depăşeşte registrul inovaţiei, este totodată o ruptură antropologică majoră care ne pune în situaţia de a face alegeri etice”, a spus aceasta, făcând apel la Conferinţa generală să “ia o decizie istorică” în cadrul acestui mandat al UNESCO.

Experţii vor analiza aşadar mijloacele prin care dezvoltarea AI se poate încadra într-un anumit set de principii fundamentale, cu condiţia ca acestea să nu-i împiedice funcţionarea.

Citește și : Raportul privind ancheta FBI legată de Rusia va fi publicat la 9 decembrie

Aceştia vor examina toate temele pe care le vor considera necesare, au mai spus reprezentanţii UNESCO, legate, spre exemplu, de diversitatea culturală sau de gen sau de difuzarea cunoştinţelor şi a tehnologiilor, fără ca ţările în curs de dezvoltare să rămână la marginea acestei revoluţii tehnologice.

Una dintre cele mai invocate probleme în materie de AI sunt algoritmii care discriminează reflectând prejudecăţile umane.

Inteligenţa artificială are de fapt la bază învăţarea automată plecând de la informaţii introduse de proiectant şi analizate apoi de sistem. Dacă aceste informaţii iniţiale reflectă prejudecăţi, rezultatul nu poate fi decât fals.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.