StiripesurseDiasporaUngaria a început producţia proprie de Remdesivir

Ungaria a început producţia proprie de Remdesivir

Publicat:

Ungaria a început să producă pe plan intern medicamentul antiviral Remdesivir, folosit pentru tratarea COVID-19, compania farmaceutică ungară Richter producând până în prezent în etapa iniţială doze suficiente pentru circa 250 de pacienţi, a declarat vineri ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei, Jozsef Bodis, citat de agenţia MTI, potrivit agerpres.  

Potrivit acestuia, până la sfârşitul lunii octombrie vor fi produse doze pentru tratamentul a mai mult de 800 de pacienţi. Guvernul de la Budapesta a contribuit cu 400 de milioane de forinţi (1,1 milioane de euro) la producţia acestui medicament de către compania Richter.

Citește și : Regele Harald al V-lea al Norvegiei a fost OPERAT la inimă

Este de asemenea în curs în Ungaria producţia antiviralului Favipiravir, conform aceluiaşi ministru.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a convenit cu societatea farmaceutică americană Gilead achiziţia a 20.300 de doze suplimentare de Remdesivir, suficiente pentru circa 3.400 de pacienţi, încercând astfel să acopere deficitul în aprovizionarea cu acest medicament antiviral cu care se confruntă statele Uniunii Europene.


Vezi și : Israelul este PÂRJOLIT de mai multe incendii de vegetație (VIDEO). Zeci de locuințe au fost evacuate în grabă!

Comisia Europeană achiziţionează acest medicament de la compania Gilead în mod centralizat şi gestionează distribuirea lui către statele membre ale UE. În luna iulie a fost achiziţionată o cantitate suficientă pentru tratarea a 30.000 de pacienţi COVID-19, dar mai multe state europene au anunţat recent că au nevoie de doze suplimentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.