StiripesurseDiasporaUngaria a primit combustibil nuclear din Rusia pentru centrala de la...

Ungaria a primit combustibil nuclear din Rusia pentru centrala de la Paks

Publicat:

Ungaria a recepţionat miercuri din Rusia, pe calea aerului, primul transport de combustibil nuclear pentru centrala sa nucleară de la Paks, după ce războiul din Ucraina a făcut imposibilă livrarea pe calea ferată, a declarat joi ministrul de externe Peter Szijjarto, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Szijjarto a reiterat că Ungaria respinge orice sancţiuni împotriva petrolului şi gazului din Rusia şi a adăugat că impunerea de sancţiuni activităţilor legate de energia nucleară este de asemenea o ‘linie roşie’ pentru Ungaria.

Vezi şi: Macron denunţă criticile ‘scandaloase’ ale premierului polonez – Black News

‘Combustibilul (pentru centrala de la Paks) a venit întotdeauna din Rusia pe calea ferată via Ucraina, din nefericire (…) acest lucru nu mai este posibil, aşa încât a trebuit să găsim o modalitate alternativă de transport’, a afirmat Szijjarto într-o postare video pe Facebook de la Bruxelles.

El a precizat că transportul s-a făcut până în Ungaria prin survolarea spaţiilor aeriene ale Belarusului, Poloniei şi Slovaciei, cu aprobarea tuturor acestor trei state, întrucât energia nucleară nu este subiect al niciunei sancţiuni din partea Uniunii Europene.


Ungaria vrea să extindă centrala nucleară de 2 gigawaţi de la Paks, construită de Rusia, cu două reactoare VVER de fabricaţie rusească, fiecare cu o capacitate de 1,2 gigawaţi.

Proiectul, acordat în 2014 fără licitaţie gigantului nuclear rus Rosatom, a fost citat adesea drept un semn al relaţiilor cordiale dintre prim-ministrul ungar Viktor Orban şi preşedintele rus Vladimir Putin. Proiectul a suferit întârzieri.

Citeşte şi: Apropiaţii lui Trump riscă să fie incriminaţi pentru asaltul de la Capitoliu – Black News

Viktor Orban, care a obţinut al patrulea mandat consecutiv în urma alegerilor de duminică, a afirmat miercuri într-o conferinţă de presă că Budapesta doreşte să-şi întărească alianţele occidentale, pentru că viitorul ţării este în Uniunea Europeană şi ferm în NATO.

El a mai spus însă că Ungaria se pregăteşte să plătească în ruble pentru gazul din Rusia, Budapesta rupând astfel rândurile cu Uniunea Europeană, care încearcă să construiască un front unit în a se opune cererii în acest sens a Moscovei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.