StiripesurseDiasporaUngaria 'face tot ceea ce este posibil' pentru a ajuta populaţia...

Ungaria ‘face tot ceea ce este posibil’ pentru a ajuta populaţia din Transcarpatia (oficial ungar)

Publicat:

Ungaria ‘face tot ceea ce este posibil’ pentru a ajuta populaţia din Transcarpatia (vestul Ucrainei), unde locuieşte o comunitate de etnici maghiari, a declarat miercuri la Satoraljaujhely (în estul Ungariei) Gergely Gulyas, şeful Biroului premierului ungar, afirmând totodată că ‘fiecare ungur poartă responsabilitatea pentru fiecare ungur, indiferent de locul în care trăieşte în lume’, relatează MTI, potrivit agerpres

Gulyas a declarat în faţa elevilor şi profesorilor lor din Transcarpatia, aflaţi la Satoraljaujhely, că Ungaria a condamnat agresiunea Rusiei şi continuă să o facă şi că autorităţile de la Budapesta livrează ajutor umanitar Transcarpatiei, precum şi altor zone din Ucraina.

Citește și : UE trebuie să se doteze cu o lege privind transparenţa pe modelul celei din SUA

De asemenea, a spus el, Ungaria oferă asistenţă financiară pentru ca statul ucrainean să poată să funcţioneze, primeşte refugiaţi ucraineni sau le permite acestora să traverseze teritoriul Ungariei în drum spre alte destinaţii.

Responsabilul de la Budapesta a elogiat ‘lupta eroică’ a Ucrainei în apărarea teritoriului său, adăugând că este în interesul Ungariei ca maghiarii care trăiesc in Transcarpatia să sufere cât mai puţin. De aceea, Ungaria a refuzat să livreze arme Kievului, întrucât aceasta ar pune în pericol populaţia din Transcarpatia, transformând-o într-o ţintă, a argumentat oficialul ungar.


Citește și : Coreea de Nord ar fi creat o unitate militară pentru operarea noilor sale rachete balistice intercontinentale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.