StiripesurseDiasporaUngaria : Premierul Viktor Orban porneşte favorit în alegerile parlamentare

Ungaria : Premierul Viktor Orban porneşte favorit în alegerile parlamentare

Publicat:

Premierul ungar în exerciţiu Viktor Orban, unul dintre liderii cei mai controversaţi din Uniunea Europeană, porneşte favorit în alegerile parlamentare care au loc duminică în Ungaria, pentru a-şi consolida puterea ‘iliberală’ care a transformat profund ţara sa, comentează sâmbătă AFP, conform agerpres.

Sondajele de opinie dau un avans de până la 30 puncte procentuale pentru Fidesz, partidul naţionalist-conservator al lui Viktor Orban, iar singura necunoscută a scrutinului de duminică pare să fie doar amploarea victoriei promise – în urmă cu patru ani, actualul premier a obţinut o ‘supermajoritate’ în parlament, dar de data aceasta ar putea să se mulţumească şi cu o majoritate relativă.

Citește și : SUA blochează solicitarea Kuweitului de a sesiza ONU cu privire la Fâşia Gaza

Aflat la putere din anul 2010, Viktor Orban (54 de ani) rămâne însă vigilent. În ultimul său discurs din campania electorală, ţinut la Szekesfehervar (sud-vestul Ungariei), el a lansat un apel la mobilizare la vot. ”Nu este suficient să fim primii în sondaje, trebuie să sosim primii şi în ziua votului”, a subliniat el, reamintind că, dat favorit la finalul primului său mandat (1998-2002), a fost nevoit să se recunoască învins în legislativele din urmă cu 16 ani.

Admirat de populiştii de dreapta europeni şi criticat de cei care îl acuză de derivă autoritaristă, premierul ungar, devenit vârful de lance al luptei contra imigraţiei în Europa, a primit vineri, la Budapesta, sprijinul liderului dreptei poloneze aflate la putere, Jaroslaw Kaczynski, care a subliniat că ‘libertatea, suveranitatea şi demnitatea naţiunilor sunt legate de Viktor Orban’.


Francezul Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European (PPE) la care este afiliat şi Fidesz, şi-a exprimat la rândul său încrederea în Orban, estimând că acesta ‘va continua să aducă stabilitate şi prosperitate cetăţenilor ungari’.

Admirator declarat al preşedintelui rus Vladimir Putin, şeful executivului de la Budapesta şi-a asumat în ultimii opt ani un stil de guvernare ce limitează unele libertăţi în numele ‘interesului naţional’; reformele respective au adus atingere statului de drept şi antrenează un recul al valorilor democratice – susţin opoziţia şi numeroşii observatori internaţionali, continuă agenţia de presă franceză.

Liderul ungar şi-a multiplicat disputele cu Uniunea Europeană, în special cu privire la migraţie. Printre altele, Comisia Europeană a lansat procedura de infringement contra Budapestei după ce parlamentul ungar a adoptat o lege care sporeşte controlul statului asupra ONG-urilor.

Însă PPE, din care face parte şi Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, nu i-a retras niciodată sprijinul şi, chiar dacă Ungaria se opune unei consolidări a integrării europene, ea nu a ameninţat niciodată că va părăsi blocul comunitar, adaugă AFP.

Citește și : Slovacia : Şeful poliţiei refuză să demisioneze la apelurile manifestaților

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.