StiripesurseDiasporaUngaria și Serbia anunță SCĂDEREA numărului de noi infectări cu coronavirus

Ungaria și Serbia anunță SCĂDEREA numărului de noi infectări cu coronavirus

Publicat:

Ungaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 39 de cazuri confirmate de COVID-19 şi şase decese cauzate de această boală, numărul total al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 ajungând joi dimineaţă la 3.380, dintre care 436 de cazuri mortale, informează MTI, potrivit agerpres.

Până joi dimineaţa 1.169 pacienţi cu COVID-19 s-au vindecat. În prezent, în spitalele ungare sunt trataţi 658 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, iar 11.053 de persoane se află în carantină oficială la domiciliu.

Citește și: Fostul șef de campanie al lui Trump a fost eliberat din închisoare

Cele mai multe cazuri de COVID-19 se înregistrează în Budapesta (1.619), urmată de judeţele Pesta (459) şi Fejer (339), iar cele mai puţine în judeţul Bekes (11).

Ungaria, ţară o populaţie de aproximativ 9,78 milioane de locuitori, a efectuat până acum 123.258 de teste.


Pe de altă parte, până miercuri la ora locală 15:00 (13:00 GMT), în Serbia numărul cazurilor confirmate a ajuns la 10.295 – cu 52 de noi cazuri în ultimele 24 de ore – dintre care 222 fatale, arată datele publicate de site-ul covid19.rs.

Citește și: Polonia redeschide cafenelele și restaurantele

În Serbia, ţară cu 8,74 milioane locuitori, sunt spitalizaţi 992 de pacienţi cu COVID-19, iar 3.824 de persoane infectate cu noul coronavirus s-au vindecat complet.

Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat 156.603 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi cu prezenţa simptomelor de infectare a aparatului respirator), dintre care 5.299 în ultimele 24 de ore. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.