StiripesurseDiasporaUngariei nu este de acord cu pachetul UE privind migrația prezentat...

Ungariei nu este de acord cu pachetul UE privind migrația prezentat în dezbatere în cadru ONU (Peter Szijjarto)

Publicat:

Majoritatea statelor membre ale ONU sunt fie ţări de origine ale migranţilor, fie ţări de tranzit, prin urmare ele au interesul ca migraţia să nu fie oprită, ci organizată, şi susţin un pachet în acest sens aflat în prezent în dezbatere în cadru ONU, a declarat miercuri la Budapesta ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, reafirmând opoziţia ţării sale faţă de acest pachet care urmează să fie adoptat până la finele anului în curs, informează agenţia MTI.

Ungaria respinge organizarea de rute ale migraţiei şi renunţarea la protejarea frontierelor, nefiind de acord cu ideile propuse în acel pachet prin care migraţia este descrisă drept un fenomen pozitiv şi imposibil de oprit sau un drept fundamental al omului, a spus şeful diplomaţiei ungare în timpul unei conferinţe, el menţionând că migraţia implică riscuri de securitate, inclusiv de atacuri teroriste, conform agerpres.

El a criticat şi instituţiile europene, afirmând că, pentru runda de discuţii pe acest subiect desfăşurată marţi la ONU, Bruxelles-ul a venit cu o poziţie de susţinere a pachetului aflat în dezbatere şi pe care l-a prezentat drept punctul de vedere al Uniunii Europene, fără să ţină cont de faptul că unele state ale UE nu împărtăşesc acest punct de vedere.

Citește și : Emmanuel Macron cere instituirea unui ‘armistiţiu’ în Ghouta orientală cu scopul de a evacua civilii

Referindu-se în acelaşi context la eventuala condiţionare a acordării fondurilor europene de criterii politice – de exemplu aplicarea unor cote obligatorii de refugiaţi – Szijjarto a amintit că în schimbul acestor fonduri Ungaria şi-a deschis piaţa internă şi de pe urma lor beneficiază inclusiv companiile occidentale care fac afaceri în această ţară. Prin urmare, fondurile acordate în baza Politicii de Coeziune nu sunt cadouri, cele mai multe ajungând în final tot la cei care le acordă, respectiv contributorii neţi, a explicat ministrul de externe ungar.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.