StiripesurseExterneUNICEF: Tineri din Gaza speră să 'fie ucişi' astfel încât 'coşmarul'...

UNICEF: Tineri din Gaza speră să ‘fie ucişi’ astfel încât ‘coşmarul’ în care trăiesc să se încheie

Publicat:

UNICEF: Tineri din Gaza speră să ‘fie ucişi’ astfel încât ‘coşmarul’ în care trăiesc să se încheie

Condiţiile de viaţă din Fâşia Gaza sunt atât de grele încât tineri au declarat pentru UNICEF că speră “să fie ucişi” în următorul atac pentru a se pune capăt “coşmarului” în care trăiesc, a declarat marţi James Elder, un purtător de cuvânt al agenţiei ONU, relatează AFP şi dpa.

Oficialul ONU a declarat, prin videoconferinţă de la Rafah, că situaţia din Gaza a atins noi culmi în ceea ce priveşte “cele mai întunecate capitole din istoria umanităţii”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

“Ieri, UNICEF a discutat cu adolescenţi, dintre care mulţi au spus că sunt atât de disperaţi până în punctul în care speră să fie ucişi pentru ca acest coşmar să se încheie”, a declarat James Elder.

Copiii şi tinerii din Fâşia Gaza devin din ce în ce mai disperaţi în legătură cu aprovizionarea cu alimente, a spus el. Copiii visează la o felie de castravete sau cerşesc o roşie, a adăugat purtătorul de cuvânt al UNICEF.


Spitalele sunt pline de copii complet emaciaţi şi puţinele incubatoare funcţionale sunt pline de bebeluşi născuţi prematur ale căror vieţi atârnă de un fir de aţă, a mai spus el.

Criza foametei din Fâşia Gaza este “produsă de om”, a spus oficialul ONU. Sute de camioane cu alimente aşteaptă la graniţe, dar nu sunt autorizate să intre. “Ajutorul care salvează vieţi este obstrucţionat, demnitatea este refuzată”, a mai spus el.

Elder a făcut apel la autorităţile israeliene să deschidă puncte de trecere a frontierei în nordul Fâşiei Gaza, în condiţiile în care aceasta ar putea pune capăt crizei foametei în câteva zile.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat că are interdicţie oficială din partea Israelului pentru orice livrare de ajutor alimentar în nordul Fâşiei Gaza.

“În ciuda tragediei care se desfăşoară în faţa ochilor noştri, autorităţile israeliene au informat ONU că nu vor mai aproba convoaiele alimentare ale UNRWA în nordul” teritoriului, a anunţat duminică Philippe Lazzarini pe reţeaua de socializare X, subliniind că agenţia rămâne “principalul colac de salvare pentru refugiaţii palestinieni”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.